Inventar la Domeniul Public!


Întrunit în şedinţă, marţi, 31 ianuarie, Consiliul Local Caransebeş a aprobat cu unanimitate de voturi proiectul referitor la inventarul bunurilor ce aparţin Domeniului public al municipiului. Măsura vine ca urmare a faptului că la nivel naţional se promovează un proiect de Hotărâre de Guvern pentru modificarea H.G. Nr. 532/2002, cu privire la Domeniul public şi privat al localităţilor din ţară. Datorită faptului că, la nivelul municipiului Caransebeş, au intervenit o serie de modificări, acum au fost abrogate unele puncte din H.G. Nr. 532/2002. Conform primarului Marcel Vela, unele imobile şi terenuri, care au fost în administrarea Consiliului Local în Domeniul public, au trecut ulterior în domeniul privat. „Spre exemplu, e vorba de imobilele retrocedate foştilor proprietari din 2002 până în prezent, terenuri date în compensare pentru constituire sau reconstituire de proprietate în baza legilor funciare, precum şi terenurile oferite de administraţia publică locală unor investitori, sau terenurile acordate tinerilor sub 35 de ani pentru construirea de case. Toate acestea şi-au schimbat caracterul de proprietate şi, în consecinţă, au fost abrogate din vechea Hotărâre de Guvern, din Cartea Albă a municipiului Caransebeş, aşa cum se numeşte ea. În acelaşi timp, în municipiul de pe Timiş şi Sebeş au fost realizate o serie de lucrări edilitare, investiţii, cum ar fi Parcul de Sculptură, Orăşelul Copiilor, piaţetele, statuile, Arcul Unităţii Spiritual-Creştine, reţeaua de canalizare, de alimentare cu apă, şi Staţia de epurare din Jupa şi alte investiţii de for public, finanţate de la bugetul local sau prin accesarea de fonduri guvernamentale accesate în timpul Guvernului Tăriceanu”, a spus primarul.

Toate aceste lucrări edilitare, investiţiile şi accesările de fonduri au intrat în Domeniul public al municipiului. Cu alte cuvinte, au fost abrogate punctele din Hotărârea de Guvern aferente tuturor imobilelor şi terenurilor care nu mai sunt în Domeniul public şi s-a făcut intrarea în patrimoniu a tuturor lucrărilor edilitar-urbane, administrative, care s-au realizat în ultimii zece ani.

Carmen SENCO