Mesageri ai cântecului popular
Ion Milu – urmaşul primului artist emerit
Despre primul artist emerit al României, vestit rapsod taragotist din Banat, Iosif Ioşca Milu, am scris în cartea „Pe urmele «Doinei Banatului» şi ale slujitorilor ei”, unde, printre altele, spuneam că, între cei trei copii ai acestuia, era şi Ion, cel care a îmbrăţişat cariera muzicală şi a mers pe urmele tatălui său, ajungând artist instrumentist la taragot. În continuare, despre el vom scrie.
Ion Milu s-a născut la data de 10 februarie 1942, în comuna Domaşnea, tatăl său fiind Iosif Milu, iar mama Ana Milu, născută Baderca. Primele clase le face în comuna natală, avându-l coleg de bancă pe actualul prof. univ. dr. Ilie Cristescu, fost director al staţiunii Băile Herculane. Ionică iubea muzica încă de mic copil. La vârsta de 10 ani s-a mutat la Bucureşti cu familia, datorită faptului că tatăl său, Iosif Milu, a fost angajat la Ansamblul „Ciocârlia”. Dragostea de muzică şi ambiţia de a-şi urma părintele l-au făcut ca, la vârsta de 16 ani, să înceapă să cânte la taragot. Atât de mult a îndrăgit acest instrument, încât în numai trei luni i-a descifrat tainele, cântând la el. Desigur, nu i-a fost uşor, mai ales că profesor îi era chiar tatăl său şi, fiind toată ziua împreună, vrând, nevrând, a reuşit să înveţe să mânuiască taragotul, dar, aşa cum spuneam mai sus, dragostea şi ambiţia au fost pe primul loc în reuşita sa. Deşi foarte tânăr, în perioada 1958-1965 a fost angajat la Ansamblul de cântece şi dansuri „Periniţa”, iar în anii 1965 şi 1966, ca militar, a făcut parte din Ansamblul artistic ,,Doina” al Armatei. În anul 1966, artistul emerit Iosif Milu se pensiona de la Ansamblul „Ciocârlia”, locul său fiind luat de Ion, până în anul 1999, când şi el a ieşit la pensie. În tot acest timp, Ion Milu a realizat înregistrări radio, iar ca apariţii discografice, pe lângă cele individuale, a apărut pe două LP-uri de excepţie, cu doi mari artişti – Gheorghe Zamfir şi Radu Simion. Alături de orchestrele la care a fost angajat, a participat la numeroase emisiuni TVR, acompaniind toţi soliştii care au participat la aceste filmări.
Cu aceste ocazii, l-am întâlnit de mai multe ori pe Ion, bucurându-mă, de fiecare dată, că am un bănăţean de renume lângă mine. De asemenea, atunci când am dat „Atestatul”, pentru a profesa ca artist liber profesionist – pe care l-am şi obţinut, Tip A, categoria I, ca solist vocal de muzică populară –, în comisia de examinare de la Bucureşti, am fost surprins plăcut, văzându-l pe Ion în juriu. Nu i-am mulţumit atunci, deoarece nu ne-am mai întâlnit, însă am acum ocazia de a-mi repara „greşeala”.
Începând cu anul 1962, a efectuat mai multe turnee peste hotare: cu Ansamblul „Periniţa” – în China, Coreea, Mongolia, Rusia, Vietnam, Israel, iar cu „Ciocârlia” – în SUA, Cuba, Canada, India, Birmania, Kuweit, pe întreg teritoriul Asiei, apoi, alături de Radu Simion şi formaţia sa, a concertat în toată Europa, şi, după un timp, alături de Gheorghe Zamfir, a fost în Franţa, Elveţia şi Olanda. Aceste turnee s-au repetat până în 2001, efectuând şi câte două pe an, în diferite ţări. În 1994 şi 1995, a fost în SUA, timp de trei luni, unde a cântat la clubul unei colege de breaslă, Lia Lungu. Dar cred că mai uşor mi-ar fi să înşir ţările în care nu a fost Ion, pe meridianele Globului…
Din cei 70 de ani de viaţă, 54 i-a petrecut pe scenă, profesând această meserie sub conducerea renumiţilor dirijori Ionel Budişteanu, Victor Predescu, Constantin Arvinte, Tudor Pană, Paraschiv Oprea şi George Vancu, continuând cu dăruire tradiţia familiei, ducând mai departe cântecul cu care tatăl său a venit de pe meleaguri bănăţene, şi este mândru că a moştenit talentul acestuia, despre care se spune că a fost „cel mai bun taragotist al ţării”.
(Unele pasaje sunt preluate din „Universul”, care a apărut la New York, ziarul Românilor, al cărui redactor-şef era Aristide Buhoiu).
Ştefan ISAC
