Un festival… patriarhal, la Caransebeş


Catedrala Episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeş a fost, joi, 26 aprilie, gazda celei de a III-a ediții a Festivalului coral de muzică religioasă „Miron Cristea”. Manifestarea a fost organizată de către Episcopia Caransebeşului, cu prilejul „Zilelor credinţei şi culturii în Caraş-Severin”.

La Festival au participat paisprezece formaţii corale din Episcopia Caransebeşului, dar şi din alte eparhii ale Mitropoliei Banatului. Astfel, şi-au dat concursul Corul Parohiei „Schimbarea la Faţă” din Reşiţa, Corul „Armonia” al Parohiei „Sfântul Nicolae” din Bocşa Română, Corul Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Reşiţa Montană, Corul „Anastasis” al Parohiei Ortodoxe din Bozovici, Corul „Învierea” al Bisericii Ortodoxe Române din Foeni, judeţul Timiş, Corul mixt „Armonia” al Protopopiatului Oraviţa, Corul Catedralei istorice „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebeş, reunit cu Corul „Ioan Teodorovici” al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din municipiu, Corul Parohiei „Ferdinand” din Oţelu Roşu, Corul preoţilor Protopopiatului Ortodox Român din Lugoj, Corul Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” Petroşniţa, Corul Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” Glimboca, Corul preoţilor Protopopiatului Ortodox Român Caransebeş, Corul Catedralei „Învierea Domnului” din Caransebeş, şi Corul Episcopiei Caransebeşului.

Festivalul a fost dedicat în special corurilor parohiale, purtând denumirea vrednicului de pomenire Patriarh Miron Cristea, Episcop al Caransebeşului în perioada 1910-1919. Evenimentul s-a bucurat şi de prezenţa Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, care a spus: „În foarte multe parohii din Banat, şi în mod special din Eparhia Caransebeşului, răspunsurile la Sfânta Liturghie sunt date de formaţii corale, aşadar, este ştiut faptul că în Banat este o bogată şi frumoasă tradiţie corală. Sfânta Liturghie este împodobită cu răspunsuri liturgice oferite de coruri bărbăteşti sau mixte, şi ne bucurăm că foarte multe formaţii corale au dat curs invitaţiei noastre şi au urcat pe soleea Catedralei noastre episcopale, pentru a prezenta piese cu caracter pascal, având bucuria Învierii lui Hristos în inimă şi în suflet”.

De asemenea, la eveniment au luat parte şi elevi şi studenţi teologi din Caransebeş, preoţi, profesori, precum şi numeroşi credincioşi şi credincioase, iubitori de muzică corală religioasă, din localitate şi din împrejurimi.

Toţi participanţii au primit diplome şi premii din partea Episcopiei, înmânate de către Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian, chiriarhul locului.

Carmen SENCO