Declaraţia a fost făcută de vicepreşedintele liberal Sorin Frunzăverde, cu ocazia depunerii jurământului în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin
Joi, 21 iunie, Sorin Frunzăverde, proaspăt învestit în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, a depus jurământul, în prezenţa membrilor acestui for, a reprezentanţilor Instituţiei Prefectului, a celor doi copreşedinţi ai USL Caraş-Severin, primarul municipiului Caransebeş, Marcel Vela, şi deputatul PSD Ion Mocioalcă, precum şi a PSS Lucian Mic, Episcopul Caransebeşului.
După încheierea alegerilor locale, Sorin Frunzăverde, ales de către cărăşeni în proporţie de 47,8 la sută, îşi continuă activitatea la conducerea Consiliului Judeţean Caraş-Severin. După ce jurământul a fost depus, prefectul judeţului, Silviu Hurduzeu, a declarat: „Aşteptările din partea cetăţenilor judeţului Caraş-Severin sunt foarte mari. Domnule preşedinte, îmi doresc, şi vă doresc, eu, în primul rând ca şi cetăţean al acestui judeţ, şi apoi ca reprezentant al Instituţiei Prefectului, ca în acest nou mandat al dv. să reuşiţi să rezolvaţi toate problemele acestui judeţ. Mult succes!”.
În discursul său, Sorin Frunzăverde a mulţumit electoratului, cetăţenilor care au crezut în el, echipei de campanie şi politicienilor care i-au fost alături. „Alegerile locale ce tocmai s-au încheiat sunt un pas spre construcţia politică ce începe să readucă România acolo unde a fost cândva. Aceste alegeri prefigurează parlamentarele din toamnă şi reprezintă momentul în care scăpăm de o anumită atitudine de violenţă la nivelul clasei politice, generată în 1998 şi consacrată în 2002-2003. De-a lungul anilor, vrajba politică şi haosul administrativ au degenerat în Stat poliţienesc. Primele semne a ceea ce s-a întâmplat în martie reprezintă primele demersuri spre un Parlament care trebuie să se reîntoarcă la importanţa sa instituţională. Un primar sau un preşedinte de Consiliu judeţean nu îşi pot desfăşura activitatea fără un Parlament şi un Guvern responsabile. Aceste alegeri reprezintă începutul sfârşitului Statului poliţienesc şi paşii spre clarificarea instituţională a puterilor într-un Stat de drept“, a mai spus preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin.
Tiana MESNER