Condamnarea hackerilor: doi – executare, şase – suspendare


Magistraţii de la Tribunalul Caraş-Severin s-au pronunţat în privinţa pedepselor în privinţa hackerilor de la Caransebeş, acuzaţi de iniţiere, constituire de grup infracţional organizat şi de aderare sau sprijinire a unui asemenea grup, în vederea săvârşirii de fraude informatice, despre care ziarul nostrum a relatat în ediţia trecută. Dintre cei zece inculpaţi, doar doi au primit pedeapsă cu executare, celorlalţi opt pedeapsa fiindu-le suspendată, sub supraveghere, pe termene de încercare cuprinse între patru şi opt ani.

Dosarul hackerilor din Caransebeş a trenat pe rolul instanţelor de judecată din anul 2009 şi până în 2012. Cu mare dificultate, şi Banca italiană care a fost prejudiciată s-a constituit în parte civilă şi aşteaptă să-şi recupereze, prin instanţă, paguba pe care tinerii le-a produs-o. Pedepsele aplicate celor zece inculpaţi au fost date cu suspendare, în mare parte. Mai exact, este vorba despre opt inculpaţi care au primit astfel de pedepse. „Cel care era considerat liderul acestui dosar, Flavius Cătălin Blăgăilă, a primit pedeapsa cu închisoarea, de patru ani, cu executare. Liviu Coşe a primit şi el o pedeapsă de cinci ani, tot cu executare. Cei doi au fost găsiţi vinovaţi pentru toate infracţiunile deduse judecăţii”, a declarat Cosmin Bolosin, cel care îl apără pe Flavius Blăgăilă.

Dorel Cristian Cosma a fost condamnat la trei ani închisoare, cu suspendare sub supraveghere pe termen de încercare de şase ani; Ovidiu Andraş a fost condamnat la trei ani închisoare, cu suspendare sub supraveghere pe termen de opt ani; Petru Cristescu – doi ani cu suspendare, cu termen de încercare de patru ani; Alexandru Mihai – doi ani cu suspendare, cu termen de încercare de patru ani; Ion Ciufu – trei ani cu suspendare, cu termen de încercare de opt ani; Ştefan Stoica – doi ani cu suspendare, cu termen de încercare de patru ani; Elvira Ilyeş – doi ani cu suspendare, cu termen de încercare de patru ani.

Împotriva acestei sentinţe a Tribunalului Caraş-Severin, Flavius Băgăilă, prin avocatul Cosmin Bolosin, a declarat recurs, care se va judeca la Curtea de Apel Timişoara în următoarele două sau trei luni, iar la calea apelului pot recurge şi ceilalţi inculpaţi din dosar. Chiar şi procurorii au la dispoziţie 10 zile ca să analizeze calea recursului, dacă ei consideră nelegală şi netemeinică decizia Tribunalului Caraş-Severin. De manţionat că în acest dosar niciunul dintre inculpaţi nu a recunoscut săvârşirea faptelor.

Sonia BERGER