Perpetuarea „Cultului eroilor jertfiţi pe câmpul de onoare” dăinuieşte din Antichitate, de la vechii greci şi romani, dobândind în contemporaneitate noi dimensiuni.

Încă în plin război de reîntregire naţională, la începutul anului 1919, Ministerul de Război, printr-un Ordin către companiile de jandarmi, dispunea o cooperare a jandarmilor cu preoţii tuturor localităţilor, în vederea mobilizării întregii suflări a aşezămintelor româneşti, pentru „strângerea şi îngroparea osemintelor celor căzuţi în luptă, oseminte ce zăceau neîngropate”.

Această iniţiativă, în acord şi cu prevederile internaţionale, se materializează în 1919 prin crearea Societăţii „Mormintele Eroilor”, care avea drept scop „identificarea eroilor căzuţi în luptă şi îngrijirea mormintelor acestora”.

Aceeaşi grijă era acordată şi celor neidentificaţi, după înhumarea osemintelor, pe mormântul fiecăruia fiind ridicată câte o cruce ce purta înscrisul „Un erou mort pentru Ţară”.

La 23 august 1920, prin promulgarea de către regele Ferdinand a „Legii pentru cinstirea memoriei eroilor căzuţi”, se lua şi iniţiativa ridicării în Capitală a unui Cenotaf al eroilor, care să cuprindă într-o „Carte de Aur” numele tuturor acelora care s-au jertfit pentru gloria străbună.

Aceeaşi lege stabilea ca „Ziua Eroilor”, sărbătoarea anuală de cinstire a memoriei eroilor, să fie celebrată în toată ţara de „Înălţarea Domnului”.

Însă, după adoptarea în unele ţări europene participante la Primul Război Mondial a ideii „Eroului necunoscut”, în 1923 se renunţa şi în România la proiectul Cenotafului, hotărându-se ca, de „Ziua Eroilor” (17 ianuarie 1923), în Bucureşti să fie înmormântate „de veci”, cu onorurile cuvenite (funeralii naţionale), rămăşiţele pământeşti ale unui „Erou Necunoscut, care să simbolizeze astfel „sacrificiul tuturor celor ce-au căzut pentru Ţară”.

După lungi deliberări, se alege un loc de depunere a sicriului „Ostaşului Necunoscut”, terasa din faţa Muzeului Militar Naţional, din Parcul Carol I, în partea de miazăzi a Bucureştiului, frumoasa şi liniştita grădină ce fusese amenajată după 40 de ani de domnie a regelui Carol I.

În acest scop, Ministerul de Război dădea publicităţii, la 11 mai 1923, o broşură care cuprindea în întregime programul ceremoniei ce avea să se desfăşoare cu prilejul reînhumării „Eroului Necunoscut”, funeraliile fiind stabilite în perioada 11-17 mai 1923.

Trecuseră şapte ani de la începerea războiului şi, conform Sfintei Tradiţii creştine, era posibil să fie deshumate osemintele unor eroi.

Pentru alegerea „Ostaşului Necunoscut” aveau să se facă pregătiri preliminarii:

• Începând din 11 mai, prin grija Societăţii „Mormintele Eroilor”, erau ridicate

rămăşiţele pământeşti ale câte unuia dintre ostaşii necunoscuţi de pe câmpurile de luptă de la Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz, Târgu-Ocna, Jiu, Prahova, Bucureşti, Dobrogea, Ardeal şi Basarabia, alegându-se dintre cei îngropaţi în morminte individuale anonime;

• Desemnarea acestora s-a făcut de către un delegat al Societăţii „Mormintele

Eroilor”, iar pentru Frontul Mărăşeşti – Târgu-Ocna, alegerea s-a făcut de directorul acestei societăţi;

• După exhumare, osemintele au fost aşezate în sicrie de stejar şi căptuşite cu tablă

de zinc, toate având „acelaşi model şi mărime”, respectându-se ceremonialul militar şi religios;

• A urmat, apoi, transportarea sicrielor la Mărăşeşti în vagoane speciale, încât, în

ziua de 13 mai, toate erau depuse în biserica din localitate, ce purta hramul „Adormirea Maicii Domnului”. În biserica frumos îmbrăcată de sărbătoare, pe un mare catafalc înconjurat de imense coroane de flori, în faţa altarului, au fost aşezate cele 10 sicrie, pe două rânduri, iar după săvârşirea slujbei religioase, o gardă a rămas să facă de pază permanent. (Va urma)

Col. (r) Andrei GHIDARCEA