Mesageri ai cântecului popular
Ansamblul Profesionist „Rapsodia Călimanilor”
Ansamblul Profesionist „Rapsodia Călimanilor” din Topliţa, judeţul Harghita, îşi desfăşoară activitatea sub egida Centrului Cultural al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi are o istorie de 22 de ani, perioadă în care a reprezentat zona etnofolclorică de la poalele Munţilor Călimani, Gurghiului, Giurgeului, Bistriţei, Valea Mureşului Superior şi Câmpia Transilvaniei, în cadrul mai multor manifestări artistice, fiind laureaţi la festivalurile folclorice profesioniste din România, organizate la Baia Mare, Târgu Jiu, Târgu Mureş etc. precum şi ai altor acţiuni culturale internaţionale.
Ansamblul Artistic „Rapsodia Călimanilor” s-a înfiinţat în anul 1990 ca instituţie profesionistă de spectacole, la solicitarea societăţii civile româneşti, ca urmare a transformării fostului Ansamblu Folcloric al Sindicatelor „Harghita” în Ansamblul Folcloric Secuiesc de Stat „Harghita”. Scopul înfiinţării în judeţul Harghita a unei asemenea instituţii profesioniste era acela de a duce mai departe tradiţiile şi cultura românilor de pe Valea Mureşului Superior şi a zonei de interferenţă a Ardealului cu Moldova, dar şi a datinilor şi obiceiurilor din principalele zone folclorice ale ţării – Ardeal, Banat, Oltenia, Muntenia, Moldova –, de a culege, păstra, conserva transmite şi valorifica folclorul din această zonă, având în repertoriu 23 de suite de dansuri şi numeroase cântece din zonele respective. De la înfiinţare şi până în anul 1997, Ansamblul Artistic „Rapsodia Călimanilor” a funcţionat sub autoritatea Ministerului Culturii şi Cultelor, iar din 1997 şi până în 2005 – sub autoritatea Consiliului Orăşenesc Topliţa, când prin Hotărârea Consiliului Municipal Topliţa s-a decis încetarea activităţii acestei instituţii, din lipsă de fonduri. Din mai 2006, funcţionează în baza Legii 203, prin comasarea Ansamblului Folcloric „Rapsodia Călimanilor” cu Muzeul Etnografic Topliţa, şi trecerea de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Topliţa în subordinea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.
Centrul Cultural Topliţa s-a înfiinţat ca instituţie publică cu personalitate juridică în baza legii menţionate mai sus şi din dorinţa expresă de a păstra, conserva şi transmite generaţiilor actuale şi viitoare valorile folclorice, cultura şi tradiţiile româneşti, de a promova şi întreţine un permanent şi viu dialog între cele mai diverse genuri ale creaţiei, şi dovedeşte, prin realizările înregistrate de-a lungul timpului, implicarea sa în efortul general de integrare în dimensiunea europeană a culturii. Ansamblul Profesionist „Rapsodia Călimanilor” are în componenţă atât dansatori (Luminiţa Ţifra, Florin Jurcan, Ileana Bordea, Mariana Truţă Roman, Sabin Ţifrea, Bela Lucian Pop, Maria Pop, Nicolae Cif, Ioan Ungur, Cristina Sorlea, Maria Ferencz, Maria Stoian), orchestră (Şandor Demeter, Liliana Marcu, Neculai Manolache, Marcel Moldovan, Daniel Dandu Ţăran, Augustin Zoga, Gigel Zoga, Ioan Bucunea, Lorant Bodor, Florin Bembe), solişti vocali consacraţi (Livia Maria Harpa, Carmen Cujbă, Alexandru Oltean, Dragomir Raita), cât şi tineri care preiau şi transmit mai departe valorile folclorului românesc (Oana Oltean, Ciprian Ilie, Alexandra Stoica). Acest ansamblu a reuşit să valorifice folclorul prin fiecare reprezentaţie sau spectacol susţinute în ţară sau dincolo de graniţele spaţiului românesc. A reprezentat cu cinste şi mândrie obiceiurile şi frumuseţea folclorului, din zona în care îşi află rădăcinele, şi nu numai, la toate festivalurile şi turneele din Bulgaria, Albania, Ucraina, Franţa, Republica Moldova, Ungaria, Grecia, dar şi în Quatar, prezentând jocuri şi suite din majoritatea zonelor etnofolclorice din România. În ţară, a participat la festivaluri de prestigiu, ca Festivalul Ţărilor Latine – Tulcea; Festivalul Ţărilor Balcanice – Constanţa; Festivalul „Cântecele Oltului” – Râmnicu Vâlcea; Festivalul Vinului – Focşani şi Târgu-Mureş; Festivalurile Berii – Târgu Mureş, Braşov, Blaj, Bistriţa, Fieni, dar şi la zilele multor oraşe şi comune din judeţul Harghita şi din ţară. De asemenea, ansamblul deţine o serie de montaje pentru diferite obiceiuri de peste an (Sânziene, Steag de nuntă, Împrourat, Colinde, Măsuratul oilor etc.).
Dansul este o formă de artă şi chiar de a trăi, mereu vie şi într-o continuă transformare. Grupul de balet folcloric „Sânzienele” a luat naştere în anul 2010, la spectacolul reprezentativ pentru grupul „Vis de sânziană”, când cele opt tinere au făcut cunoştinţă cu scena pentru prima oară în această formulă. Întreaga activitate a Centrului Cultural Topliţa este coordonată de Cristina Timariu – director interimar, Vasile Gabor – maestru coregraf, Eugen Pătruţ – maestru dirijor, şi Doru Viorel Ciubîcă – referent de specialitate.
N.A. Cunosc foarte bine acest colectiv, ca urmare a colaborărilor avute, şi pot să spun că, pe lângă calităţile artistice superioare pe care le deţin membrii săi, cu toţii s-au remarcat ca şi oameni de un moral şi o ţinută ireproşabilă, în mod deosebit soliştii consacraţi fiindu-mi ca nişte fraţi, aici incluzându-i şi pe cei patru coordonatori. Sub acompaniamentul orchestrei acestui ansamblu, tânăra noastră gugulancă Stana Stepanescu, la numai 13 ani, a cucerit Marele premiu la Festivalul „Pe plaiurile Varvigiului”.
Ştefan ISAC