Viorel Cotoiu


Viorel Coţoiu este un artist al penelului, un pictor neînţeles într-o lume confuză, reflectând trecutul şi prezentul într-un viitor apropiat, evadând din viitor în prezent. Este un poet al pânzei.

Artistul s-a născut în 19 septembrie 1962, la Reşiţa. Copilăria, şcoala, inclusiv liceul le-a făcut la Bocşa, oraş în care, de altfel, locuieşte. Şcoala de arte o urmează la Reşiţa, specialitatea Pictură – Clasa profesorului Petru Kneipp. Spre bucuria mea, la această şcoală am fost colegi de clasă.

Între 1986-1990 învaţă pictura bisericească cu Gheorghe Costiurin. Execută restaurări de pictură în ulei la biserica din Domaşnea, cu Dan Caceu. Pictează în frescă biserica Săraca şi biserica din Vălişoara, situată la 2 km de Caransebeş. La Beregsău pictează biserica folosind tehnica în ulei.
În 1993 câştigă concursul Institutului de Artă din Timişoara, unde din 1990 era student la Secţia pictură, Clasa profesorului Romul Nuţiu, promoţia 1996.
Preferă compoziţiile, se apropie de linia bizantină în ulei şi cu tempera pentru liniile folosite mai ales în compoziţii exprimând o dinamică aparte, încercând să se apropie de poezia picturii.
Artiştii pe care îi admiră sunt Brâncuşi şi iconarii bizantini.
Din 1982 participă la numeroase expoziţii personale şi de grup. De asemenea, a participat la mai multe tabere de creaţie.
Din anul 1997, este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, filiala Reşiţa.
Soarta a fost mai aspră cu el, având în primul rând probleme grele în sânul familiei, apoi trăind într-o lume care l-a înţeles târziu… Pornind de jos, urcând treaptă cu treaptă pe altarul artei, a reuşit să-şi îmblânzească propriul destin.
Ca fapt divers, desenează cu ambele mâini la fel de bine.
Pictorul Viorel Coţoiu lucrează mult, dar, din păcate, nu este recunoscut încă la valoarea adevărată. Se pare însă că acesta este destinul artistului…
„Încerc să fiu un poet prin ce exprim pe pânză“
Într-o seară, am stat de vorbă, la un pahar de vin, cu un artist, cu un om deosebit, prietenul meu Viorel Coţoiu.
– Când îţi aduci aminte că ai desenat prima oară?
– Când eram la grădiniţă, apoi ce vedeam la televizor puneam pe hârtie, lăsam imaginaţia să vorbească. De copil m-a interesat ceea ce era mai deosebit.
– Crezi că locul natal poate modela omul?
– Da. M-am născut în Reşiţa, la 19 septembrie 1962, însă am copilărit la Bocşa, unde de altfel şi locuiesc. Aici m-am simţit liber şi cred că asta spune multe…
– Când ţi-ai dat seama că ai avea mână de pictor?
– Până la liceu am desenat ca toţi colegii mei. Nu am ieşit în evidenţă, ba, mai mult, eram mereu certat că desenez cu mâna stângă. Abia mai târziu, prin ultimii ani de liceu, mi-am dat seama că aş putea să mă dedic artei.
– Care este crezul tău artistic?
– Să respecţi regulile artei, cunoscându-te pe tine însuţi; nu găseşti niciunde ceea ce poţi găsi în interiorul tău şi că de aici poţi „exploata” deosebitul, o lume fantastică. Eu personal mă exprim mai greu prin vorbe şi atunci recurg la culori. Încerc să fiu un poet prin ce exprim pe pânză. Eu încerc să fac artă, mai exact pictură. Drumul început de multe ori e anevoios şi sunt conştient că cel care urmează va fi şi mai greu. Acest drum doresc să-l continui învăţând din experienţa proprie, descoperindu-mă. Explorând în ideile mele senzaţiile neobişnuitului, înţelesului şi enigmei, transpunerii materiale a ideii prin pictură, caut etapele periculosului voiaj, hotărâtor al unei arte spirituale, aceasta cerând mult timp, nerv, în permanenţă găsindu-mă în faţa unui eşec sau reuşite, sperând totuşi că voi găsi ceea ce mi-am dorit – evadarea din obişnuit şi terestru. Caut drumul meu negând şi aprobând, fiind de multe ori nehotărât ca şi cum când fac experienţe. Vreau să mă bucur de ceea ce fac şi să fie receptată această desfătare şi de către cei din jur. Visez la linişte şi fericire în iubirea de Dumnezeu.
– Ce pasiuni ai?
– Fotografia, poezia şi filmul.
– Care crezi că ar fi deosebirea dintre un pictor şi un sculptor?
– Sculptorul merge la esenţial, pe când pictorul exprimă mult mai multe. De exemplu, Contantin Brâncuşi, în „Facerea lumii”, în ou exprimă întreaga esenţă a ideii de naştere.
– Cum va evolua arta de mâine?
– Un artist trebuie să fie conştient în tot ceea ce face şi de aici vine… viitorul imprevizibil.
– Şi cum vezi viitorul tău?
– Nu sper multe anului care vine, că e mai preţioasă clipa, că nu aduce anul ce aduce ceasul… Nu mai îmi fac planuri, mă lupt să fac faţă, să-mi împlinesc câte ceva, câte-mi permit şi ce pot. Am observat că atunci când nu sper, mai apare contrariul. Munca mea aici îşi va găsi rostul şi meritul… Ce va fi vom vedea … Le trăim pe toate, fie bune sau rele.

Pictorul

– Lui Viorel Coţoiu –

Până şi cei răi au obosit

Când au văzut cum tu pictezi

Şi nu le dai prilej la provocare.

Cu răbdare şi sârguinţă evoluezi,

Experienţa te va clădi şi multe

Se vor împlini, că orice zi e benefică.

Starea de veghe o să găsescă o cale

Propice în constelaţia universului,

ţi împlineşti cât îţi permiţi!

Munca îşi va găsi rostul şi meritul…

Gândurile mari te vor reclădi şi

Trăirile nu te vor lăsa aiurea.

Ai să răzbaţi oricând şi oriunde…

Şi tu vei sta unde îţi este locul

Pentru că meriţi şi că eşti bun!

Adalbert GYURIS