La invitaţia Consiliului Local al oraşului Geel şi a VZW GEEL ROEMENIE KOMITEE, Ansamblul „Slătinioara”, din comuna Slatina-Timiş, a participat, în perioada 14-20 august, pentru a patra oară, la „Geelseeurofeesten”, organizat în localitatea belgiană Geel din Belgia. Din delegaţia lărgită au făcut parte dansatori, consilieri locali, reprezentanţi ai Organizaţiilor de Tineret şi Bărbaţi din Slatina-Timiş, precum şi ai ADAMS.
În contextul unui program impecabil organizat, slătinenii au participat, alături de invitaţi din Belgia, Austria, Cehia, Olanda, Italia, Spania, Portugalia, Franţa, Germania şi Irlanda, la diverse acţiuni cultural-sportive, congrese, precum şi întâlniri la nivelul conducerilor delegaţiilor ţărilor participante.
Astfel, miercuri, 15 august, a avut loc primirea oaspeţilor şi familarizarea acestora cu gazdele. A doua zi, o parte a tinerilor din cadrul Ansamblului au luat parte la acţiunea sportivă „Jocuri fără frontiere”, în cadrul căreia, într-un mod amical şi amuzant, au concurat cu reprezentanţii celorlalte ţări, la diferite probe sportive, la finalul întrecerii cărăşenii clasându-se pe un loc fruntaş. Joi seara, întreaga delegaţie a participat la o masă festivă, alături de Comitetul de înfrăţire a oraşului Geel, unde, în final, tinerii din cadrul Ansamblului au dat o reprezentaţie folclorică, în horă prinzându-se şi gazdele din Belgia.
Vineri, 17 august, Ansamblul a participat la parada oficială, unde au fost trecute în revistă costumele populare şi au dat o scurtă reprezentaţie cu dansuri tradiţionale.
În zilele de sâmbătă, 18 august, şi duminică, 19 august, Ansamblul a dat şapte reprezentaţii pe zi, a câte 14 minute fiecare, în oraşul Geel, pe două scene centrale şi în alte cinci locaţii diferite din Piaţa centrală a oraşului.
Festivalul s-a încheiat duminică seara, într-un cadru festiv, prin participarea tuturor ţărilor invitate.
Delegaţia cărăşeană a fost condusă de primarul comunei Slatina-Timiş, Gheorghe Roma, iar deplasarea a fost făcută cu sprijinul acordat de Consiliul Local al comunei Slatina-Timiş.