Prefectul judeţului Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, a participat săptămâna trecută la dezbaterea pe tema Siturilor Natura 2000 de la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin. La întâlnire au fost prezenţi atât reprezentanţii administraţiilor Parcurilor naturale din judeţ, cât şi cei ai unităţilor administrativ-teritoriale care deţin terenuri pe suprafaţa ariilor protejate. Principala temă de discuţie s-a axat pe elaborarea planurilor de management ale siturilor, aflată momentan în derulare la nivelul tuturor Parcurilor, cu excepţia Parcului Natural Porţile de Fier.
Pentru ca proiectele să primească aviz favorabil din partea Ministerului Mediului, iar conflictul dintre politica de conservare dusă de Parcuri şi politica de dezvoltare a administraţiilor locale să ia sfârşit, Instituţia Prefectului – judeţul Caraş-Severin, împreună cu Agenţia pentru Protecţia Mediului au propus ca în perioada următoare cele 53 de primării care au terenuri pe suprafaţa Parcurilor să intensifice comunicarea cu administraţiile acestora, în scopul evitării lacunelor de cartografiere şi delimitare. Astfel, vor fi organizate regulat întâlniri la nivelul consiliilor consultative ale fiecărui sit.
La dezbatere au mai participat, din partea Instituţiei Prefectului, subprefectul judeţului, Anton Paulescu, Florenţa Albu, şef Serviciu Afaceri Europene, Ion Doran, şef Serviciu Dezvoltare Economică şi Conducerea Serviciilor Publice Deconcentrate, Nicolae Verindeanu, director Cancelarie, precum şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ilie Iova, am fost informaţi de la Biroul de Presă al Instituţiei Prefectului.
Bogdan NAUM