Vineri, 12 octombrie, la Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă s-a desfăşurat Festivalul Creştin al Rromilor din Banat, în organizarea Primăriei Caransebeş, a Casei de Cultură „George Suru” şi a Centrului Creştin European al Rromilor din România, Euroregiunea Banat, condus de preşedintele Rudolf Stancu. Pe scenă au fost prezentate cântece creştine şi tradiţionale, în interpretarea formaţiilor „Cristocentric”, „Nemia”, „Emaus” şi „Leviţii”.
Înainte de spectacol, reprezentanţii rromilor din judeţele Caraş-Severin, Timiş şi Arad au participat în Aula „1 Decembrie 1918” a municipalităţii la o întâlnire cu candidaţii USL desemnaţi pentru alegerile din 9 decembrie – Iosif Secăşan şi Aurel Duruţ pentru Senat, şi Tudoriţa Nicula, Ion Mocioalcă, Valentin Rusu şi Ion Tabugan – pentru Camera Deputaţilor, doar liberalul Dan Laurenţiu Tocuţ nefiind prezent, deoarece este în convalescenţă. Acestora li s-au alăturat fostul europarlamentar Dinu Bulzesc şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ilie Iova. Cu acest prilej, moderatorul întâlnirii, primarul municipiului Caransebeş, Marcel Vela, a declarat că „astfel de întalniri vor fi mediate periodic între parlamentari şi cetăţenii de diferite etnii şi confesiuni, deoarece este importantă responsabilitatea civică şi prezenţa la vot la alegerile din luna decembrie, pentru o Românie mai bună, mai prosperă şi mai frumoasă”. (C. Senco)