FC Caransebeş – Pandurii Lignitul II Tg. Jiu 1-1 (0-0)
Sâmbătă, 17 noiembrie, fotbaliştii caransebeşeni au dat ultima reprezentaţie din acest tur de campionat, în faţa propriilor suporteri. În etapa cu numărul XII, ei i-au avut ca adversari pe Pandurii II Tg. Jiu, o formaţie puternică, la care evoluează şi câţiva jucători de la prima echipă a gorjenilor, şi acest lucru s-a văzut, oaspeţii venind la Caransebeş după trei puncte, egalul neintrând în calculele lor.
Lor le-a aparţinut şi prima fază de poartă, înregistrată în minutul 5, atunci când Avramescu a driblat apărarea gugulană, şutul său de la 18 metri fiind însă reţinut de Cioloca. Gazdele au replicat în minutul 8, după o combinaţie Staicu – Şandru – Suru, şutul acestuia din urmă, de la marginea careului, trecând peste poartă, şi un minut mai târziu, când Staicu a reluat cu capul cornerul executat de Suru, mingea ducându-se puţin pe lângă ţintă.
A urmat o perioadă lungă în care s-a jucat mai mult la centrul terenului, până în minutul 28, atunci când Rada a tras bine de la 20 de metri, însă portarul caransebeşean a fost pe fază şi a reţinut şutul înşelător al gorjeanului. În minutul 33, Şandru putea deschide scorul, însă lovitura sa de cap, din plonjon, de la 8 metri, a trecut peste poarta lui Bănică.
Cea mai interesantă fază a primei reprize s-a consumat în minutul 38, atunci când nigerianul Koniena a furat o minge în apropierea porţii gugulane, a pătruns în careu, Cioloca i-a deviat balonul din picior, însă numai până la Vlăduţi, goal-keeper-ul caransebeşean a mai plonjat o dată, Vlăduţi s-a prăbuşit în careu, însă, în loc de penalty, a obţinut un „galben” pentru simulare. Cu un minut înainte de pauză, oaspeţii au înscris un gol prin Rada, însă „centralul” Răzvan Cadar l-a anulat, pe motiv de ofsaid.
În partea a doua, gugulanii au început mai bine, reuşind să deschidă scorul după doar 4 minute de la reluare, când Staicu a pătruns frumos pe dreapta, a driblat tot ce a putut şi a centrat în centrul careului, de unde Bârsan, nemarcat, a trimis cu capul în stânga lui Bănică, fără speranţe pentru portarul gorjean.
Staicu a irosit o bună ocazie de a înscrie în minutul 51, când a reluat peste poartă centrarea excelentă venită de pe stânga, de la Vucea. Un minut mai târziu, a fost rândul lui Vlăduţi să trimită o torpilă spre poarta caransebeşeană, însă Cioloca a respins cu pumnii şutul din careu al gorjeanului. Portarul gugulan a mai avut o intervenţie bună în minutul 62, la pătrunderea lui Koniena, când a respins cu piciorul din faţa nigerianului.
Presiunea – şi nemulţumirea – oaspeţilor s-au concretizat în minutul 64, când Fărcăşanu l-a angajat cu o pasă în adâncime pe Vlăduţi, Cioloca a ieşit, însă atacantul gorjean a trimis cu sânge rece pe lângă el, aducând egalarea.
Din acel moment jocul s-a desfăşurat pe contre, rezultatul neconvenind niciuneia dintre cele două formaţii. În minutul 75, Suru a driblat în faţa careului gorjean şi a şutat bine, însă bara s-a opus acolo unde Bănică nu a mai putut s-o facă. În cele 4 minute de prelungire dictate de Răzvan Cadar, gugulanii puteau înscrie de două ori. În minutul 90+2, Staicu a pivotat excelent la 16 metri şi a şutat bine, însă balonul a întâlnit bara transversală, iar un minut mai târziu acelaşi Staicu a trimis cu capul din 6 metri, toată lumea a văzut gol, în afară de Bănică, portarul gorjean reuşind să trimită în corner cu un reflex de senzaţie.
„Se pare că lipsa de maturitate şi-a spus cuvântul. Este al patrulea meci în care conducem cu 1-0 şi nu reuşim să gestionăm avantajul. Per ansamblu, eu zic că rezultatul e echitabil. Pandurii II e o formaţie foarte bună, cu mulţi jucători de la prima echipă. Eu sunt mulţumit de băieţii mei, pentru că, într-adevăr, au avut ghinion în repriza a doua – două bare şi o ocazie imensă pe sfârşit de meci, cu o minge scoasă incredibil de portarul gorjean, dar să nu uităm că şi adversarii au avut, la rândul lor, câteva ocazii în prima repriză. Una peste alta, zic eu, a fost un meci bun”, ne-a declarat, după joc, tehnicianul caransebeşean Liviu Achim.
FC Caransebeş: Cioloca, Firoiu, Dubei, Opriş, Nemţescu, Stancu, Ganea, Suru, Şandru (min. 46, Vucea), Bârsan, Staicu; rezerve: Socaci, Vijulie, Scărlătescu, Văcărescu. Antrenor, Liviu Achim.
Pandurii II Tg. Jiu: Bănică, Popete, Baiţă, Chibulcutean, Rada, Avramescu, Găman (90+2, Bertea), Gavrilescu (66, Unguru), Fărcăşanu, Vlăduţi, Koniena (82, Oiţă); rezerve: Novabilschi, Golea, Petrache, Constantin. Antrenor, Claudiu Mocioi.
A arbitrat la centru Răzvan Cadar, asistat la cele două linii de Sorin Rotaru şi Sebastian Pantea, toţi din Arad.
Rezultatele etapei a XII-a, din 16 şi 17 noiembrie: F.C. Caransebeş – Pandurii II Tg. Jiu 1-1; Muncitorul Reşiţa – Giarmata 2-2; C.S.M. Lugoj – A.F.C.M. Reşiţa 0-3; Flacăra Făget – Minerul Mătăsari 2-2; Jiul Rovinari – Minerul Motru 1-5. Echipele C.S. Vladimirescu şi Apă Craiova au stat.
Clasament:
1. Minerul Motru 10 5 5 0 16-6 20 (+5)
2. Giarmata 10 5 4 1 16-8 19 (+7)
3. Flacăra Făget 10 5 4 1 9-5 19 (-2)
4. Caransebeş 10 4 3 3 15-12 15 (-3)
5. Mătăsari 11 4 3 4 12-10 15 (-3)
6. A.F.C.M. Reşiţa 10 3 4 3 14-13 13 (-2)
7. Muncitorul 11 2 7 2 10-12 13 (-5)
8. Jiul Rovinari 11 3 4 4 10-19 13 (-8)
9. Pandurii II 10 3 3 4 8-7 12 (+3)
10. C.S.M. Lugoj 10 2 2 6 8-15 8 (-4)
11. Apă Craiova 10 2 2 6 4-12 8 (-7)
12. Vladimirescu 10 0 5 5 4-10 5 (-7)
Etapa a XIII-a, vineri, 23 noiembrie: Minerul Motru – F.C. Caransebeş; Pandurii II Tg. Jiu – C.S. Vladimirescu; Millenium Giarmata – C.S.M. Lugoj; A.F.C.M. Reşiţa – Flacăra Făget; Apă Craiova – Jiul Rovinari. Echipele Muncitorul Reşiţa şi Minerul Mătăsari vor sta.