Senatorul Iosif Secăşan, candidat USL pe Colegiul II Senat Caraş-Severin, a participat recent la o întâlnire de lucru, în cadrul unui parteneriat româno-flamand, sub patronajul Fundaţiei Deschise pentru Dezvoltare Comunitară, din activitatea căreia un important domeniu îl reprezintă Sănătatea şi promovarea Politicilor de Sănătate.
Dezbaterea a avut loc la Reşiţa şi, pe lângă ambasadorul Belgiei în România, Philippe Beke, la ea a participat şi Alexandru Rafila, secretar de Stat în Ministerul Sănătăţii.
Senatorul Iosif Secăşan, care este medic, consideră că e vorba de implicarea autorităţilor administraţiei locale în Politicile de Sănătate, prin structurarea, în parteneriat cu fundaţia amintită, a unor Comitete locale de sănătate, chiar a unor Centre medicale, aşa cum este cel de la Slatina-Timiş, al Asociaţiei de Ajutor Mutual Slatina-Timiş, care poate fi considerat un Centru-pilot. Scopul e, crede senatorul Iosif Secăşan, acela ca nevoile de sănătate locale să fie accesibile tuturor, asiguraţi sau neasiguraţi ai Sistemului medical, fiind un drept al oamenilor şi o responsabilitate comună a autorităţilor judeţene şi locale. Iosif Secăşan a fost încântat de două soluţii: Consilii locale de sănătate şi Asociaţii de ajutor mutual. Ambele pot apărea în fiecare comună din România, cu implicarea structurilor judeţene de Sănătate, a autorităţilor locale, a populaţiei beneficiare şi a furnizorilor de servicii sociale de sănătate. Ambele modele, susţine Secăşan, se bazează pe conlucarea dintre aceste structuri. O politică bine pusă la punct în acest sens trebuie să elimine diferenţele de acces la Sănătate dintre oameni, iar cele două modele propuse de Asociaţia de Ajutor Mutual Slatina-Timiş sunt eficiente şi aproape de oameni, a mai spus candidatul USL. La final, Iosif Secăşan a preluat Memorandumul privind nevoile Sănătăţii, emis cu ocazia acestei întâlniri. (S. Berger)