Stan Ioan Pătraş, „Meşterul vesel” de la Săpânţa
În pelerinajul Corului Catedral „Gheorghe Dobreanu”, din Caransebeş, efectuat în ţară, am poposit şi în Maramureş, loc unde nu se putea să nu vizităm „Cimitirul Vesel” din Săpânţa şi unde am cântat câteva pricesne în biserica aflată acolo. Am făcut fotografii şi am vizitat aproape fiecare cruce. În acest timp, împreună cu colegul Dumitru Bica, am dat o fugă până la Casa memorială Stan Ioan Pătraş, care este la circa 200 de metri de celebrul „Cimitir Vesel”, pe o stradă laterală. Aici l-am întâlnit pe urmaşul lui Stan Ioan Pătraş, Dumitru Pop, care a ales să locuiască în casa maestrului său, el fiind cel care o întreţine, atât ca atelier, cât şi ca muzeu. Domnul Dumitru Pop tocmai lucra la o cruce. Ne-am prezentat cine suntem şi de unde venim. Foarte drăguţ, domnul Pop ne-a invitat în casă compusă din două camere, unde am putut admira costume populare specifice zonei Săpânţa, obiecte de artizanat (cergi, covoare, oale de lut, icoane, tablouri pe lemn realizate de Ioan Stan Pătraş), precum şi poze de familie ale acestuia. Printre celebrităţile cântecului popular românesc, am văzut un tablou cu marele doinitor bănăţean Achim Nica. Colegul Bica m-a prezentat spunând că şi eu sunt solist de muzică populară bănăţeană. L-am convins pe domnul Pop fredonâdu-i o doină şi lăsându-i ca amintire o casetă cu melodiile mele. Apoi ne-am grăbit, să nu cumva să plece autobuzul fără noi.
Dar să vedem cine este Stan Ioan Pătraş… S-a născut în anul 1908, în comuna Săpânţa, din judeţul Maramureş, într-o familie obişnuită cu prelucrarea artistică a lemnului. Pătraş a fost atras încă din tinereţe de sculptura în lemn, de pictură şi de poezie, făurite după canoanele creaţiei populare. A început să sculpteze cruci din stejar de la vârsta de 14 ani. În anul 1935, Stan Ioan Pătraş, pe atunci un anonim sculptor în lemn, a început să aşeze pe cruci şi nişte înscrisuri sub forma unor scurte poeme scrise la persoana întâi: epitafuri ironice, naive, de multe ori cu greşeli gramaticale şi forme apropiate de graiul arhaic. La început, sculpta aproximativ 10 cruci pe an, materialul folosit fiind lemnul de stejar. În anul 1936, şi-a perfecţionat stilul; crucile au devenit mai înguste şi au apărut figurile sculptate în relief, în culori vii, obţinute din pigmenţi naturali. Culoarea predominantă este albastrul, un albastru special, numit astăzi de către experţi „Albastru de Săpânţa”. Celelalte culori au o simbolistică consacrată: verde – viaţă, galben – fecunditate şi fertilitate, roşu – pasiune, negru – moarte. Pe crucile sale se află motive geometrice, precum şi basoreliefuri. Până în anul 1977, Pătraş a realizat aproximativ 700 de cruci în ambele cimitire din Săpânţa, cunoscute sub denumirea de „Cimitirul Vesel”.
Stan Ioan Pătraş a fost un meşter popular complex, realizând o serie de obiecte lucrate artistic: cuiere, colţare, scaune, dulapuri, blidare, lingurare şi lucrări monumentale, cum ar fi troiţe şi porţi. El şi-a împodobit şi propria casă cu sculpturi în lemn, viu colorate.
A încetat din viaţă în anul 1977. Unul dintre ucenicii lui, Dumitru Pop, continuă opera lui Stan Ioan Pătraş, care, pe crucea sa, a pus să i se încrusteze următorul epitaf: „De cu tânăr copilaş/ Io am fost Stan Ion Pătraş/ Să mă ascultaţi oameni buni/ Ce voi spune nu-s minciuni./ Câte zile am trăit/ Rău la nime n-am dorit,/ Dar bine cât am putut/ Orişicine mi-a cerut./ Vai săracă lumea mea/ Că greu am trăit în ea/ De la paisprezece ani/ Trebuia să câştig bani/ La lucru greu de pădure/ Cu ţapin şi cu săcure./ Tata-n război a plecat/ Înapoi n-o înturnat./ Trei copii noi am rămas/ În lume cu greu năcaz./ Vrut aş fi să mai trăesc/ Şi planul să mi-l plinesc./ Din şaizeci şi nouă ţări/ M-au vizitat până ieri./ Din conducători de stat/ Foarte mulţi m-au vizitat/ Şi de acum când or veni/ Pe mine nu m-or găsi./ Şi le doresc la toţi bine/ Care au fost pe la mine/ Că viaţa o lăsai/ La 69 de ani./ Crucea mea când s-a lucrat/ Care eu mi-am comandat/ Doi elevi ce-au învăţat/ Mi-au făcut lucru pe plac: Turda Toader, Stan Vasile/ Dumnezeu Sfântu să-i ţie!”.
Ştefan ISAC
