Ca să vorbeşti despre un om este foarte greu. Fiecare om este o fiinţă atât de complexă şi unică, încât nimeni nu-i poate pătrunde cu adevărat profunzimea eului său, doar Dumnezeu, Tatăl nostru cel ceresc, care ne-a creat şi ne-a dat suflet, înţelepciune şi libertate. Şi, totuşi, o parte a fiecărei fiinţe o poţi descoperi prin faptele ei atât de grăitoare, fie că îi eşti rudă, prieten apropiat sau un om oarecare ajuns în contact cu o anumită persoană în diferite împrejurări.

Ioan Negrei a fost omul care punea suflet în tot ceea ce făcea. De loc din Zlagna, a petrecut treizeci şi patru de ani în slujba Protopopiatului Caransebeş, ca şi contabil. Activitatea lui nu se limita doar la cea strict profesională, el era omul care îţi întindea imediat o mână de ajutor când erai în nevoie. Deşi nu a studiat Teologia, prin faptele lui, ar putea să fie asemănat unui preot ce şi-a îndeplinit misiunea cu dragoste şi dăruire.

Nu a existat preot, nu doar din Protopopiatul Caransebeş, ci din întreaga Episcopie a Caransebeşului, care să nu fi cunoscut bunătatea sufletului acestui om, ce aş putea spune că a sfinţit locul în care a trăit prin faptele sale, ce vor rămâne în memoria celor care l-au cunoscut.

Nu doar preoţii, ci toţi angajaţii Protopopiatului Caransebeş şi ai Episcopiei Caransebeşului, dar şi toţi cei care l-au cunoscut, au doar cuvinte de laudă la adresa lui, pentru că el era omul care te întâmpina cu zâmbetul pe buze, omul ce îţi întindea imediat o mână de ajutor, omul căruia îţi puteai descărca sufletul, omul la a cărui uşă puteai bate fără teamă, ştiind că nu se va închide zgomotos, ci vei găsi o rază de speranţă şi o rezolvare a problemelor tale. Când nu te putea ajuta personal, îţi recomanda pe altcineva, de unde negreşit primeai sprijin. Era un adevărat samarinean milostiv. Cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos – „Fiţi milostivi, precum Tatăl vostru este milostiv” (Luca 6, 36) – le-a purtat veşnic în sufletul lui.

Milostenia implică multă dăruire şi dragoste faţă de aproapele. Cel care săvârşeşte fapte de milostenie cu dragoste şi dăruire, nu simte nevoia să se laude cu ceea ce a făcut el, căci faptele le face din adâncul sufletului său, din simţirea sa interioară şi nu pentru laudele lumii acesteia. Dragostea faţă de aproapele este calea ce duce spre milostenie.

Ioan Negrei, pe care toţi prietenii, rudele şi cunoscuţii îl strigau Nelu, era un om foarte modest, ajuta pe toţi cu dragoste şi atât de discret îşi revărsa milostenia sa asupra aproapelui său, încât nimeni nu ştia câte fapte bune a mai săvârşit acest mare om. Sufletul lui bun însă nu a rămas necunoscut, şi astfel toţi ştiau că acolo, la Protopopiatul Caransebeş, la Contabilitate, lucrează un om mare, cu frică de Dumnezeu, care îţi întinde o mână când te afli în nevoie.

Nelu a fost omul ce a simţit fericirea pe care ţi-o aduce milostenia în suflet, atunci când ajuţi pe cel aflat în neputinţă. „Omul bun din visteria cea bună a inimii sale, scoate cele bune.“ (Luca c. 6, v. 43).

Nimic în lumea asta nu e mai frumos ca a ajuta pe cel aflat în nevoie. În funcţie de această dăruire a noastră vom fi judecaţi: „Adevarat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.” (Matei 25, 40).

Nelu era omul pe care se putea baza oricine. El întotdeauna îşi respecta cuvântul dat. Dacă el îţi promitea un lucru, erai sigur că acel lucru îşi va găsi finalitatea. E greu să găseşti în ziua de astăzi astfel de oameni. Stresul zilnic, dorinţa de a aduna cât mai multe comori pământeşti îi împiedică pe mulţi să mai îşi ducă la îndeplinire făgăduinţele făcute probabil în grabă, doar pentru a scăpa dintr-o anumită situaţie. Nelu nu făcea astfel de promisiuni. Dacă cineva mergea la el cu o problemă, îl asculta, şi cuvântul lui aducea după sine şi rezolvarea situaţiei dificile.

Deşi nu a avut copii, el, împreună cu soţia lui, au avut grijă de copiii semenilor ca de propriii lor copii, printre care şi de fiicele cumnatei sale.

Nelu a fost omul potrivit la locul potrivit, şi spun a fost, pentru că acum nu mai este printre noi. La finele anului 2012, acest om mare a fost chemat de Bunul Dumnezeu în lăcaşul său ceresc, lăsând multă durere în sufletele celor care l-au cunoscut.

La înmormântarea lui au participat patruzeci şi unu de preoţi şi foarte multă lume. Fiecare îşi dorea să mai petreacă o clipă alături de acest om mare, cu toate că această ultimă clipă a fost ultimul lui drum în această lume.

IoanNegrei, Nelu, contabilul de la Protopopiatul Caransebeş, va rămâne veşnic în sufletele celor care l-au cunoscut. De el, fiecare ne vom aminti cu drag şi cu regret că nu se mai află printre noi.

Pr. Ion TURNEA