„Eu dorm dintr-o nevoie a firii, dar inima mea priveghează prin bogăţia dragostei.“¹

Ioan Scărarul, vorbind despre virtutea dragostei, aminteşte de cuvintele înţeleptului împărat Solomon: „De dormit dormeam, dar inima-mi veghea. Auzi glasul celui drag!…“ (Cântarea Cântărilor 5, 2) După cum cel care doarme spre a-şi odihni trupul, după truda unei munci istovitoare, aude glasul celui drag ce bate la uşa sa şi-i deschide, tot aşa şi cel care adoarme după truda unei vieţi, când aude glasul plin de dragoste al Tatălui ceresc se ridică din locul odihnei sale şi vine să petreacă alături de el întru veşnicie. Inima omului cunoscător al virtuţii dragostei nu doarme niciodată, ea priveghează în timp ce trupul i se odihneşte, aşteptând să răspundă adevăratei chemări. Viaţa omului nu se termină odată cu plecarea lui din această lume. Aşa cum omul merge seara la culcare, va merge şi la finalul zilelor lui, de pe acest pământ, la odihnă, până când sufletul o să audă chemarea Tatălui ceresc şi îşi va lua trupul din pământul din care a fost zidit şi se va înfăţişa înaintea tronului ceresc. „Dar eu ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că El, în ziua cea de pe urmă, va ridica iar din pulbere această piele a mea ce se destramă”. (Iov, 19, 25)

SANDU BOGĂTOIU, cel de care ne-am despărţit în acest ianuarie 2013, conducându-l pe ultimul drum în ziua de optsprezece ale lunii, a cunoscut virtutea dragostei, dovedind acest lucru atât în familie, cât şi în societate, serviciul lui fiind de aşa natură încât era în permanentă comuniune cu semenii săi.

Originar din Moldova, dintr-o familie creştin-ortodoxă, a învăţat încă din pruncie să-şi ajute, să-şi respecte şi să-şi iubească aproapele. A fost al şaptelea copil şi mezinul familiei Bogătoiu. A avut ocazia să înveţe atât de la părinţi, cât şi de la fraţii lui ce înseamnă o familie unită, ce înseamnă încrederea, adevărul, ce importanţă are dragostea în toate. Când pui dragoste în tot ceea ce faci, multă răbdare şi încredere, totul iese bine. La şapte ani a rămas orfan, dar acest lucru nu l-a împiedicat să se realizeze în viaţă şi să cultive pricipiile morale sădite în sufletul său de familie. „Oare omul pe pământ nu este ca într-o slujbă ostăşească şi zilele lui nu sunt ca zilele unui simbriaş? El este asemenea robului care suspină după umbră, asemenea năimitului care-şi aşteaptă simbria.“ (Iov 7, 1-2)

După terminarea Facultăţii de Drept s-a stabilit în Banat, în judeţul Caraş-Severin, iniţial în localitatea Oţelu Roşu, pe urmă în Caransebeş.

În tot ceea ce a realizat prin propria muncă, neavând sprijinul celor înaintaţi în vârstă, fiind orfan de mic, a pus mult suflet şi a reuşit să-şi zidească casă trainică şi frumoasă, având mereu încredere în Bunul Dumnezeu că va duce la bun sfârşit orice muncă, realizare profesională sau familială. „De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte. În zadar vă sculaţi dis-de-dimineaţă, în zadar vă culcaţi târziu, voi care mâncaţi pâinea durerii, dacă nu v-ar da Domnul somn, iubiţi ai săi.“ (Psalmul 126, 1-2)

Ca poliţist economic, a fost mereu în slujba societăţii. El a ştiut ce înseamnă a observa orice problemă, a informa aproapele despre tot ceea ce este util să cunoască, a proteja pe cel slab şi drept, a ajuta şi a consilia când era cazul, a asculta cu atenţie orice mărturisire şi a analiza situaţiile ivite spre soluţionarea problemelor cetăţenilor. Cu toată dragostea şi dăruirea, SANDU BOGĂTOIU a fost alături de cetăţeni zi de zi, le-a oferit sfaturi când a fost necesar, a discutat cu ei, le-a oferit ajutorul. A fost alături şi de colegii săi şi i-a sprijinit în muncă, în diferite intervenţii.

Misiunea unui poliţist nu se termină odată cu finalizarea orelor incluse în program. El douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru este alături de cetăţenii acestei ţări, pregătit oricând să ofere o mână de ajutor, cu multă amabilitate.

După Revoluţia din 1989, când a fost înlăturat din ţară regimul comunist, SANDU BOGĂTOIU a devenit comandantul Poliţiei din Caransebeş. El a ştiut să facă faţă tuturor schimbărilor politice, fără precedent, din ţară, şi să se dedice slujirii cetăţenilor, păstrându-şi mereu sufletul şi uniforma nepătate.

Poliţistul SANDU BOGĂTOIU a ştiut să-şi dedice viaţa slujirii cetăţeanului şi ţării cu toată dragostea, fiind neobosit în toate.

Omul SANDU BOGĂTOIU a avut o familie fericită, asupra căreia şi-a revărsat dragostea şi care poartă acum în suflet doliu după cel care a făcut parte din inima ei. „Şi mi-am dat seama că nimic nu este mai de preţ pentru om decât să se bucure de lucrurile sale, că aceasta este partea lui, fiindcă cine îi va da lui putere să mai vadă ceea ce se va întâmpla în urma lui?“ (Ecclesiastul 3, 22)

Soţia lui, fiica, ginerele şi nepoata îşi vor aminti cu drag de cel care le-a fost lumină călăuzitoare în viaţă, toţi anii care i-a petrecut alături de el pe acest pământ.

„Zilele mele sunt o suflare.“ (Iov 7, 16). Aşa este viaţa omului pe acest pământ, o suflare, o clipă de lumină, şi se stinge. Alaltăieri era un mugur, ieri o frunzuliţă verde dornică să cucerească văzduhul, iar azi o frunză bătută de ruginiul toamnei, de vântul bătrâneţii, ca apoi, în ziua de mâine, să închidă ochii păşind spre eternitate.

Poliţistul şi omul SANDU BOGĂTOIU va rămâne veşnic viu în sufletele celor dragi.

Pr. Ion TURNEA

Ioan Scărarul, Scara Raiului, Editura Amarcord, Timişoara, 1994, pag. 518.