Revanşa n-a mai venit…


glimboca caransebes 2Bistra Glimboca – FC Caransebeş II 1-2 (1-2)

Sâmbătă, 11 mai, în cadrul etapei a XXX-a a Ligii a IV-a, Bistra Glimboca a întâlnit pe teren propriu echipa secundă a FC Caransebeş, formaţie în faţa căreia promisese să-şi ia revanşa, după înfrângerea suferită în Cupa României. Deşi gazdele au dominat, cei care puteau înscrie au fost caransebeşenii, Beucă fiind deposedat în careu, în ultimul moment, de Marina, care a trimis în corner. Dominarea gazdelor s-a menţinut şi, cu timpul, au început să apară şi ocaziile, pe care şi le-au trecut în cont Crâsnic şi Caraibot. Scorul a fost deschis în minutul 23, când Marina a trimis din aut la I. Puiu, acesta a „croşetat” flancul drept al apărării caransebeşene şi, de la 14 metri, l-a învins pe Socaci cu un şut plasat, la colţul lung.

Un moment important s-a consumat în minutul 28, atunci când Caraibot a văzut al doilea „galben”, după un fault la Beucă, lăsându-şi coechipierii în inferioritate numerică, gazdele urmând să resimtă absenţa sa odată cu scurgerea timpului.

Caransebeşenii au reuşit să egaleze pe fondul dominării gazdelor, cu 5 minute înainte de pauză, când, pe partea stângă, Ivanici a reuşit să scape de Jianu şi, de la 14 metri, a tras pe sus, la colţul lung, făcând inutilă intervenţia goal-keeper-ului Băluţă. Şi când toată lumea se gândea că acesta e scorul cu care se va intra la cabine, în minutul 43, Ţuţul a insistat la o minge în careul gazdelor, a recuperat şi, de la doar 7 metri, l-a executat pe portarul „Bistrei”, aducându-şi echipa în avantaj.

Marcatorul golului doi al oaspeţilor şi-a trecut în cont o ratare în minutul 51, iar gazdele puteau egala în minutul 53, însă, la centrarea de pe stânga a lui L. Puiu, mingea trimisă cu capul, din plonjon, de I. Puiu, a lovit transversala porţii caransebeşene.

Mai multe despre această partidă, în ediţia tipărită a ziarului, de joi, 16 mai.