Din perspectivă etnografică, Teregova este o aşezare umană a cărei economie rurală aparţine zonei Banatului Înalt, mai exact, subzonei Caransebeş. Aici, în ultima perioadă se remarcă o revigorare a creşterii animalelor, în special a oilor, fapt datorat, după cum recunosc localnicii, subvenţiilor primite de la Stat şi accesării proiectelor europene. De altfel, îndeletnicirile teregovenilor mereu s-au adaptat nu doar condiţiilor naturale, dar şi oportunităţilor istorice. La aceasta a contribuit considerabil modul de viaţă al ţăranului de la munte, susţinut de un ansamblu de principii şi valori puternic înrădăinate în mentalul colectiv. Ceea ce impresionează mult este rânduiala care guvernează de secole organizarea vieţii satului, unde „toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui”.(Eclesiastul 3:1). De altminteri, perpetuarea unui stadiu arhaic a muncii a menţinut neîntreruptă ritmicitatea acesteia, dar şi legătura dintre activitatea umană şi ansamblul obiceiurilor şi datinilor locale. Astfel, în pofida trecerii vremii, cultura populară a supravieţuit în satul bănăţean de munte, manifestându-se ca o reală formă de viaţă socială. De aceea, nu întâmplător, o adevărată constantă existenţială a locuitorilor de la poalele Munţilor Banatului o reprezintă formarea primăvara, la sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai, a turmelor sau a ciopoarelor. Această deprindere colectivă se desfăşoară cu regularitate în perioadele de vegetaţie favorabilă păşunatului şi presupune asocierea mai multor proprietari de oi, în vederea păstoririi animalelor în sezonul estival.
Consacrată ca veche tradiţie în spaţiul românesc, alcătuirea cioporului este precedată de o serie de activităţi practice legate de repararea stânii, construirea ţarcului („săşiului”) etc., fiind apoi urmată de două secvenţe importante: împreunatul oilor şi măsuratul laptelui.
Mai întâi, sunt adunate oile într-un loc din sat, după care sunt urcate la o stână sau o colibă mai apropiată de vatra satului. A doua zi se face măsuratul oilor sau smâlzul, cum îl numesc bătrânii. Cu ani în urmă, asemenea operaţiune avea scopul de a repartiza distribuirea corectă a cantităţii de brânză care se cuvenea fiecărui gospodar, în funcţie de cantitatea de lapte produsă de oile proprii. Însă, aşa cum ne-a dezvăluit Mihai Berzănescu, zis Mihai Băbău, unul din „şefii de ciopor” din Teregova: „acum nu să mai măsoară, dar suntem ortaci care ne unim şi nu căutăm să ne furăm unul pe altul; la noi toată lumea primeşte 4 găleţi de ocă; tata-meu o adus obiceiul ăsta”.
Cu toate că acum drumurile spre stâni sunt străbătute de tractoare sau jeepuri, iar ciobanii (păcurarii) sunt în pas cu tehnica şi au în dotare celularul, activitatea lor se raportează la anumite reguli tradiţionale. În funcţie de vârstă şi pricepere, unul dintre păcurari este desemnat vătaful oilor sau primul cioban, şi el poartă evidenţa numărului oilor, câte sunt cu lapte, câte sunt sterpe (fără lapte). Secundul vătafului este „povăruşul” sau „al doilea cioban”, şi are rolul de a-l ajuta pe vătaf pentru bunul mers al rânduielilor de la stână. În fapt, păcurarii sau ciobanii păzesc oile „matrici”, adică oile cu lapte, iar alţii, mai puţin iniţiaţi, pe cele „stărpe”. Tot păcurarii mulg oile, pentru că acestea trebuie să fie mulse bine, ei fiind cei răspunzători de brânza care se cuvine fiecărui stăpân, în timp ce ceilalţi, în timpul mulsului, îndeplinesc rolul de „mânători după strungă”.
Dincolo de ansamblul activităţilor practice şi juridice, evenimentul păstrează în profunzimea sa bucuria comuniunii şi a comunicării într-un limbaj arhaic, care transcende din anumite acte ritualice. Un moment solemn este atunci când preotul satului oficiază o scurtă slujbă de binecuvântare şi stropire cu apă sfinţită. „Şeful de ciopor” Mihai Berzănescu, zis Mihai Băbău, mărturiseşte că: „mereu am căutat să fie şi părintele Bica Simion cu noi, să facă un pic de slujbă la oi, pentru sănătatea animalelor şi pentru sănătatea ciobanilor şi a toţi stăpânii”.
Smâlzul se încheie cu o adevărată serbare câmpenească, în timpul căreia participanţii ciocnesc ouă roşii, servesc carne de miel şi alte bucate de sezon.
După asemenea moment, turmele îşi continuă parcursul estival. De pildă, cioporul cunoscut în Teregova ca fiind a lui Băbău „stă câteva zile la Pătru Librimir (Momiru) la sălaş; după aceea se mută la locul numit Ciula şi aici stă până în preajma Sf. Petru, după aceea urcă la munte…”(Mihai Berzănescu, zis Băbău).
De obicei, la sfârşitul lunii august păşunatul se încheie, când se termină un ciclu de vegetaţie şi începe altul. Atunci, se coboară de la munte pe data de 28 august, astfel că în ziua de 29 august se ajunge cu turma în sat, unde îşi vor petrece toată ziua ciobanii împreună cu stăpânii oilor, căci momentul „răznitul oilor” este o altă sărbătoare colectivă .
Prof. dr. Gabriela-Violeta BICA