În cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului local, care a avut loc recent, aleşii caransebeşeni au aprobat cu unanimitate de voturi achiziţionarea unui laparoscop în valoare de 60.000 de euro, care va intra în dotarea Spitalului Municipal de Urgenţă. Aceasta înseamnă că, pe viitor, pacienţii internaţi aici vor beneficia de investigaţii făcute la standarde moderne, laparoscopia fiind folosită la diagnosticarea unor afecţiuni la nivelul organelor abdominale sau genitale interne.
„Putem spune că, începând cu luna iunie, la Caransebeş va fi demarată, în premieră, efectuarea operaţiilor laparoscopice, o necesitate nu doar pentru cetăţenii municipiului Caransebeş, ci pentru toţi pacienţii din această zonă a Banatului Montan care se internează în acest spital”, a spus primarul Marcel Vela. (M. Doman)