Ziarul „Viitorul Graniţei“, nr. 37, din 13 Septembrie 1925 1


Istoria fotbalului caransebeşean (VI)

Ziarul „Viitorul Graniţei“, nr. 37, din 13 Septembrie 1925

Redactor Şef. Dr. Prof. Dimitrie Cioloca.

Cronica sportivă.

Selecţionata (aleasa) Caransebeş – Chinezul Timişoara = 1 : 0.

Marţi în 8 septembrie a. c. s’a disputat cel mai frumos match de fotbal din câte a avut prilejul să cunoască publicul oraşului nostru. În viaţa noastră sportivă a fost un eveniment de cea mai mare importanţă, căci s’a dovedit un incontestabil progres, tehnică extraordinară, dexteritate în jocul de fotbal. Rezultatul ce face fală fiecărui jucător din echipa aleasă din cele două cluburi sportive, Grănicerul şi Mundus – Balta-Sărată, faţă de renumita echipă a doua a clubului Chinezul (Timişoara), ce deţine de trei ani de zile şampionatul României şi care pe terenul sportiv a crescut generaţii de jucători aleşi, e real, bine meritat pentru echipa noastră şi ne dă speranţa că în bună înţelegere, prin antrenament sistematic, disciplinat şi serios – ce a dovedit în deosebi clubul sportiv „Mundus“ –, vom avea în scurt timp un tineret sportiv viguros şi admirat de celelalte echipe.

În raport cu populaţia noastră de mic orăşel şi de majoritate ţărănească, un public foarte numeros a asistat la întrecere. Echipa Caransebeşului se prezintă d-lui Zipszer – care a fost un energic şi foarte bun arbitru – în următoarea formaţie: Damacsek – Szego, Muller – Polgar, Kovacs, Wild – Holler, Sosterici, Martincsek, Brânda, Suciu.

Jocul începe cu atacul Chinezului, care e respins cu putere de apărarea echipei noastre. Prin ajutorul puternic al fundaşilor Szego şi Muller – cari până la finea emulării au oprit orice atac al adversarilor –, prin degajările şi pasurile rapide şi precise ale halfilor neobosiţi Polgar şi Wild, în frunte cu centrul lor Kovacs, care prin jocu-i inteligent şi superior a stors admiraţia publicului, înaintaşii Caransebeşului trec în faţa porţii Chinezului şi trimit şuturi admirabile. În al 25-lea minut se marchează primul şi ultimul goal: Kovacs trimite mingea lui Sosterici, acesta o dă stângei extreme Suciu, care o plasează lui Brânda, acesta lui Kovacs, care dela 18 metri trimite mingea în mod ideal prin colţul drept de sus în poartă. Portarul Chinezului stă uimit, arbitrul semnalizează golul în aplauzele frenetice ale publicului. Prima repriză se termină fără alt rezultat, cu variate şi fulgerătoare acţiuni din partea ambelor echipe.

Al doilea mitan şi în deosebi cele 20 minute din urmă se petrec mai mult în faţa porţii Caransebeşului, Chinezul căutând cu orice preţ să egaleze. Damacsek prinde foarte agil orice şout. Fundaşii împreună cu halfii zădărnicesc toate atacurile înverşunate. Jocul se şi termină cu înfrângerea Chinezului. Pe lângă apărarea mai sus amintită, merită toată lauda pentru admirabilele atacuri ce au condus. Suciu – Brânda – Martincsek – Sosterici – Holler. Toţi jucătorii – fără deosebire – au fost la înălţime, apărând şi atacând cu vioiciune, cu tehnică şi inteligenţă. Aşa tot înainte şi veţi fi mândri de forţa ce o aveţi şi vom fi satisfăcuţi de producţiunile voastre! Felicităm conducerile celor două cluburi şi gratulări echipei pentru marea victorie!

Ziarul „Viitorul Graniţei“, nr. 40, din 4 Octombrie 1925, Caransebeş

Redactor Şef. Dr. Prof. Dimitrie Cioloca.

E puţin supărător cazul. Denotă o stare de spirit provocatoare şi ameninţătoare pentru dezvoltarea sportului românesc în Ardeal şi Banat. În Comitetele regionale, în cele mai multe cluburi sportive din părţile noastre s’au cocoţat la conducere numai elemente evro-magiare. Şi se lăfăesc în atotputernicie, arogant şi despotic, pare că ar fi în ţara fostului stăpân evro-magiar Bela Kun…. Cele mai multe elemente din această viaţă sportivă fac un deosebit cult datinelor şi limbii magiare şi nici prin gând nu le trece să fie mai cuvincioase faţă de ţara cari le dă hrana de toate zilele. Nu acuzăm toate cluburile. Sunt cari muncesc serios şi cu bună cuviinţă faţă de tot ce-i românesc. Dar tot atunci sunt cluburi comitate regionale, cari ar trebui pur şi simplu desfiinţate şi scoase din viaţa sportivă, căci provoacă şi persecută cu cea mai arogantă sfidare cluburile româneşti. Istorisim un caz recent. Clubul românesc „Grănicerul“ avea de disputat un match de fotbal cu echipa „Mundusului”, azi Clubul Atletic Caransebeş. Arbitrul este un anume Toth Jozsef, trimis din Timişoara. Acesta părtineşte în mod evident echipa C.A.C. Dă două pedepse de „corner” contra „Grănicerului” cu toate că jucătorii C.A.C. declară că ei au trimis mingea peste linia de poartă. Opreşte câteva atacuri fără motiv. Acordă C.A.C. o batere dela 11 m. Portarul „Grănicerului“, român şi entusiasmat sportiv, critică arbitrajul cu următoarele: „Şi ăsta-i arbitru!“. Acesta, un pui de evro-magiar, se supără foc…. să umflă ca o broască…. atotputernică şi, fără a face atent pe jucătorul cari a greşit fără voia lui, îl scoate din poartă. Cum cea mai gravă pedeapsă se dă atât de nepăsător şi fără admoniere prealabilă sau prevenire severă? Publicul şi unii din conducerea „Grănicerului“ se revoltă. Nu ameninţă, ci cer repunerea portarului în joc. Arbitrul admite, jocul continue, iar arbitrul defavorizează vădit pe cei din… „Grănicerul“. Aşa a înţeles acest Toth Jozsef să arbitreze! Reîntors la Timişoara, perverteşte lucrurile şi cere pedepsirea „Grănicerului“! Şi acum vine horibilul act al Comitetului sportiv. Aşa se vorbeşte, că a interzis „Grănicerului“ jocul pe un an de zile! S’a adeverit svonul, căci matchul următor de championat între Grănicerul şi Clubul Muncitorilor din Lugoj a fost interzis pe motivul că pe românii noştri acei evro-magiari nu-i lasă să joace un an de zile!

Se nasc următoarele întrebări şi aşteptăm răspunsurile ca să putem face demersurile dictate de împrejurări. E adevărat şi ce număr are sentinţa dată dela Comitetul regional din Timişoara? A fost întrebat şi încunoştinţat Subcomitetul în această chestiune? Regulamentul permite Comitetului să ia o hotărâre de interzicerea jocului pe un an de zile pentru cele întâmplate? Ziarul sportiv „Arena“ se solidarizează cu cele scrise într ‘însul despre această chestiune? E adevărat că autorul celor două articole este unul din jucătorii C.A.C., fost „Mundus“? Aşteptăm răspunsul celor vizaţi. Şi acum o întrebare cercurilor înalte din F.S.S.R.: Se poate ca un comitet evro-magiar să persecute astfel sportul românesc?

Simţim o profundă indignare… Ne atinge greu ca români. (Va urma)

 

 

 

 

Prof. Octavian VOICĂU


Un gând despre “Ziarul „Viitorul Graniţei“, nr. 37, din 13 Septembrie 1925

  • Petru Fuchs

    Pacat de istoria fotbalului din Caransebes cu scoaterea in evidenta a sovinismului si antisemitismului anilor de dinaintea razboiului…Oare Polgar, Kovacs,Damacsek, Czipczer, Sosterici, Muller, Holler si Martincsek din echipa caransebeseana erau „evro-magiari „?

Comentariile sunt închise.