Zilele trecute, am intrat în posesia rezultatelor Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor, efectuat în anul 2011, pentru judeţul Caraş-Severin. Conform Direcţiei Judeţene de Statistică, în data de 20 octombrie 2011, populaţia stabilă a Caraş-Severinului era de 295.579 de persoane, cu 37.600 mai puţine faţă de anteriorul recensământ, din 2002. Femeile sunt mai bine „reprezentate”, numărul acestora fiind de 151.727, restul de 143.852 revenind bărbaţilor. „Scorul”, în acest caz, este de 51,3 la sută în favoarea femeilor.
Cea mai mare localitate din judeţ rămâne în continuare tot Reşiţa, cu 73.282 de persoane, urmată de municipiul Caransebeş, cu 24.689 de persoane, Bocşa – 15.842, Moldova Nouă – 12.350, Oraviţa, cu 11.382 de persoane, Oţelu Roşu – 10.510, Anina – 7.485, şi Băile Herculane – 5.008 persoane.
Comunele cu cea mai mare populaţie stabilă din judeţ sunt Mehadia, cu 4.128 de locuitori, Teregova – 3.981, şi Zăvoi – 3.946, iar cele mai mici, Brebu Nou – 119 persoane, Ocna de Fier – 656 de persoane, Ciudanoviţa – 657 de locuitori, şi Văliug, cu 746 de persoane.
Conform datelor statistice, în municipii şi oraşe trăiesc 160.550 de persoane, ceea ce reprezintă 54,3 la sută din populaţia judeţului Caraş-Severin. Faţă de situaţia de la recensământul anterior, „ruralul” a câştigat teren, respectiv 0,6 procente.
În ceea ce priveşte grupele de vârstă ale populaţiei, acestea se prezintă astfel: 15,2 la sută – copii până la 14 ani, tinerii (15-24 de ani) reprezintă 11,4 la sută din totalul locuitorilor, persoanele mature (25-64 de ani) formează majoritatea, adică 56,7 la sută, persoanele de peste 65 de ani reprezintă 16,7 procente din total, iar cele de peste 85 de ani, doar 1,2 la sută.
Din punct de vedere al structurii etnice şi confesionale, situaţia este puţin diferită, doar 271.880 de persoane, din totalul de 295.579, făcând aceste declaraţii. Astfel, 243.930 de persoane (89,72 la sută) s-au declarat români, 7.270 (2,67 la sută) – rromi, 5.090 (1,87 la sută) – croaţi, 5.040 (1,85 la sută) – sârbi, maghiari – 2.940, germani – 2.890, ucraineni – 2.480, cehi – 1.560 de persoane.
În privinţa limbii materne, pentru 90,93 la sută dintre cărăşeni aceasta este româna, 2,31 la sută au declarat că vorbesc limba romani, 1,81 la sută – croata, 1,79 procente – limba sârbă, 7.410 persoane au declarat că vorbesc limbile maghiară, germană sau ucraineană, dar, în parte, niciuna dintre acestea nu depăşeşte un procent. Privitor la structura confesională, 88,31 la sută din populaţia stabilă a judeţului s-a declarat de religie ortodoxă, 6,16 la sută sunt romano-catolici, 3,98 la sută – baptişti, iar 3,31 la sută – penticostali. Persoanele de altă religie reprezintă 0,78 la sută, iar ateii – 0,14 la sută.
La capitolul „stare civilă”, 48,53 procente dintre cărăşeni sunt căsătoriţi, respectiv 71.383 de bărbaţi şi 72.081 de femei, şi nu au fost niciodată căsătorite 36,34 la sută dintre persoanele care alcătuiesc populaţia stabilă. Persoanele divorţate reprezintă 4,58 la sută, iar cele care trăiesc în uniune consensuală – 11,74 la sută.
Date interesante aflăm în ceea ce priveşte nivelul de instruire a populaţiei. Astfel, 49,91 la sută au un nivel scăzut de educaţie (primar, gimnazial sau fără şcoală absolvită), 39,16 la sută au un nivel mediu (postliceal, liceal, profesional sau tehnic de maiştri) şi doar 10,93 procente, nivel superior. În 20 octombrie 2011, în Caraş-Severin erau 2.688 de persoane analfabete.
În ceea ce priveşte municipiul Caransebeş, aşa cum am mai spus, populaţia stabilă este, conform ultimului recensământ, de 24.689 de persoane. Dintre acestea, 12.841 sunt femei, iar 11.848 sunt bărbaţi. Tinerii până la 14 ani sunt în număr de 3.767, 2.749 au vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani, cu vârste între 25 şi 44 de ani sunt 7.529 de persoane, între 45 şi 64 de ani – 7.343 persoane, între 65 şi 84 de ani – 3.072 de persoane, iar 229 au peste 85 de ani. După etnie, 20.281 sunt români, 527 – rromi, 345 ucraineni, 265 germani, 158 maghiari şi 90 sunt cehi.
Ca religie, 19.029 de locuitori ai municipiului Caransebeş sunt ortodocşi, 865 sunt baptişti, 854 – romano-catolici, penticostalii sunt în număr de 597, 83 sunt greco-catolici, 69 sunt adventişti de ziua a şaptea, iar 66 sunt reformaţi.
În ceea ce priveşte nivelul de instruire, 3.912 caransebeşeni au studii superioare, 1.206 – studii postliceale, 6.646 au absolvit liceul, 2.697 – o şcoală profesională şi de ucenici, iar 5.107 au studii gimnaziale. Doar şcoala primară au făcut-o 2.261 de persoane, fără şcoală absolvită s-au declarat 434 de caransebeşeni, dintre care 126 sunt analfabeţi. 20.703 caransebeşeni au declarat româna ca limbă maternă, 262 – limba romani, 261 – ucraineana, 231 – limba germană, 142 – maghiara, şi 86 – limba cehă.
În Caransebeş, 12.692 de persoane sunt căsătorite, 8.657 – necăsătorite, 2.099 sunt văduve, 1.235 sunt divorţate, iar 698 trăiesc în uniune consensuală.
Oţelu Roşu număra, la 20 octombrie 2011, 10.510 locuitori, 5.091 fiind bărbaţi, iar 5.419, femei. 1.642 dintre aceştia sunt persoane sub 14 ani, 1.188 au vârste cuprinse între 14 şi 25 de ani, 3.059 – între 25 şi 44 de ani, între 45 şi 64 de ani sunt 3.009 locuitori, între 65 şi 84 de ani – 1.518 persoane, iar 94 au depăşit vârsta de 85 de ani. Din cei 10.510 locuitori, 8.643 sunt români, 209 sunt maghiari, 150 s-au declarat etnici germani, 67 – rromi, 11 – ucraineni, iar 9, italieni. Ca religie, 7.373 sunt ortodocşi, 727 – romano-catolici, 431 sunt penticostali, 366 – baptişti, 70 sunt reformaţi, 36 – greco-catolici, iar 25 sunt adventişti de ziua a şaptea. Ca nivel de şcolarizare, 974 de locuitori ai oraşului Oţelu Roşu au studii superioare, 421 – postliceale şi de maiştri, 2.943 au absolvit liceul, 1.487 – şcoli profesionale şi de ucenici, 2.455 au doar gimnaziul, 880 au absolvit ciclul primar, iar 45 de persoane sunt analfabete. Pentru 8.766 de cetăţeni limba maternă este româna, pentru 185 – maghiara, 134 au declarat ca limbă maternă germana, 33 – romani, iar 13 – ucraineana. Din cei 10.510 locuitori ai oraşului, 5.108 sunt căsătoriţi, 3.890 sunt necăsătoriţi, 971 sunt văduvi(e), 538 – divorţaţi, în uniune consensuală trăind 328.
În continuare, enumerăm câteva comune din zona Caransebeş şi numărul de locuitori al acestora: Băuţar – 2.604 locuitori (1.309 bărbaţi, 1.295 femei), Brebu – 1.164 locuitori (554 bărbaţi, 610 femei), Bucoşniţa – 2.978 (1.503 bărbaţi, 1.475 femei), Constantin Daicoviciu – 2.692 (1.298 bărbaţi, 1.394 femei), Ezeriş – 1.255 de locuitori (620 bărbaţi, 635 femei), Fârliug – 1.956 (974 bărbaţi, 982 femei), Armeniş – 2.454 (1.206 bărbaţi, 1.248 femei), Glimboca – 1.808 (892 bărbaţi, 916 femei), Obreja – 3.252 (1.620 bărbaţi, 1.632 femei), Păltiniş – 2.408 (1.213 bărbaţi, 1.195 femei), Rusca Montană – 1.834 locuitori (910 bărbaţi, 924 femei), Sacu – 1.485 (728 bărbaţi, 757 femei), Slatina-Timiş – 3.074 (1.523 bărbaţi, 1.551 femei), Teregova – 3.981 (1.932 bărbaţi, 2.049 femei), Turnu Ruieni – 3.342 (1.656 bărbaţi, 1.686 femei), Zăvoi – 3.946 (1.946 bărbaţi, 2.000 femei).
Să mai spunem că, la recensământul din 1948, judeţul Caraş-Severin avea 302.254 de locuitori, în 1956 – 327.787, în 1966 număra 358.725 de locuitori, în 1977 avea 365.577, la recensământul din 1992 – 376.347, iar la penultimul, cel din 2002, judeţul număra 333.219 locuitori.
Sonia BERGER