Duminică, 18 august, la Căminul Cultural din Sarmizegetusa a avut loc lansarea volumului „Hobiţa-Grădişte, file de monografie şi de etnografie”, al preotului Ionel Popescu, fost director, multă vreme, al Seminarului Teologic din Caransebeş şi slujitor de bază al Bisericii Ortodoxe Române din acest oraş.
La eveniment au participat pr. dr. Florin Dobrei, consilier cultural al Episcopiei Devei, Afilon Jompan, medic, Timişoara, Traian Pintilie, poet, Timişoara, Ioan Pop – procuror, col. Ioan Rusu, Poliţia Alba-Iulia, Valeria Secan, profesor, fost primar, Mihai Toodoni – actualul primar al Sarmizegetusei,
Ioan Vida, fost preşedinte al Curţii Constituţionale din România ş.a. Moderator al acestei acţiuni de înaltă ţinută a fost nimeni altul decât cunoscutul om de Radio, Doru Dinu Glăvan.
În continuare, voi reda câteva dintre ideile pe care le-am punctat în discursul pe care l-am ţinut cu ocazia acestei lansări.
Mă reîntorc la Sarmizegetusa NU ca urmaş al strămoşilor mei, să mă îngrozesc de o luptă de gladiatori din Amfiteatru, NU ca dirijor al Corului din Marga, cel cu care, acum mai bine de 15 ani, alături de Corul din Haţeg, dirijat de regretatul meu coleg Victorin Bătrâncea, l-am întâmpinat, în acelaşi loc, pe Nicolae Ceauşescu, ci ca unul care, atras de lumina cărţii, a dorit să participe la lansarea Monografiei „Hobiţa-Grădişte”, născută sub pana preotului, profesorului, vicarului şi dr. în istorie Ionel Popescu. Poate să pară surprinzător, dar n-am să ma refer decât la aspectele conexe Muzicii, arta pe care de când mă ştiu o servesc cu devoţiune şi deosebită pasiune.
O carte ca aceasta, prefaţată de doi ierarhi şi cu un „Argument” semnat de vicarul Mitropoliei Banatului, în persoana autorului, mai rar ne este dat să întâlnim.
În „Cuvânt de la suflet la suflet”, P.S.S. Daniil Stoenescu, episcop al Daciei-Felix, pomeneşte de o „colegialitate” şi „prietenie duhovnicească” cu autorul volumului de faţă. Astfel de relaţii, mai puţin „duhovniceşti”, m-au legat şi pe mine de părintele-profesor Ionel Popescu, mai bine de 10 ani, când, alături de Sfinţia Sa, înpreună cu alţi colegi, am trudit la modelarea sufletelor viitorilor preoţi, astăzi slujitori la altarele de Cult Ortodox. Şi, Doamne, ce activităţi şcolare, extraşcolare şi extradidactice minunate, de înaltă ţinută artistică, am putut înfăptui cu sprijinul preotului-director Ionel Popescu şi a P.S.S. Laurenţiu, episcopul Caransebeşului, astăzi Mitropolit al Ardealului.
Ar fi fost nefiresc, chiar imposibil, ca un preot înzestrat din belşug cu harul cântării să nu simtă o mare atracţie faţă de aspectele legate de viaţa muzicală de sorginte sacră şi profană a satului său.
În monografie, părintele-vicar tratează, între altele, problema formaţiei instrumentale a hobenilor (1940-1960), în amănunt, cu priceperea unui iscusit organolog, a cercetătorului etnomuzicolog priceput cunoscător al instrumentelor muzicale populare româneşti. Sfinţia Sa constată, cu amărăciune, dispariţia treptată, din lada de zestre a moşilor şi stămoşilor, a acestor bijuterii sonore scrise pe portativele crengilor din pădurile Retezatului şi cântate, apoi, în vrana tibiei vreunui cerb mioritic.
Cântăreţilor de strană, trecuţi la cele veşnice ori activi în satul de obârşie al autorului, ajutoare de nădejde ale preoţilor liturgisitori, li s-a acordat atenţia cuvenită în monografia semnată de Ionel Popescu. De cântarea psaltică, autorul nu face pomenire, căci, aici, ca în întregul areal al Ardealului, au răsunat, în dangăt de clopot şi miros de tămâie, cântările bisericeşti culese de Dimitrie Cunţan şi editate în volum, la anul 1943, de bănăţeanul nostru, părintele, profesorul şi compozitorul Timotei Popovici.
În capitolele „Datini şi obiceeiuri de Paşti şi Crăciun”, „Obiceiuri de nuntă” şi „Obiceiuri de înmormântare”, cei interesaţi pot găsi o mulţime de tradiţii, în care elementul muzical apare în diverse ipostaze ce corespund unor cunoscute genuri specifice folclorului românesc: Colindul, Cântecul cerbului, Jocul căluşarilor, melodiile cântate de muzicanţi la nuntă, Jocul miresei, Cântecul bradului etc.
M-am simţit deosebit de onorat în momentul în care părintele Popescu mi-a solicitat transcrierea în notaţie liniară a două dintre prea-frumoasele colinde culese de Sfinţia-Sa din această zonă etno-folclorică, unde au efectuat varii investigaţii în domeniile istoriei şi turismului Octavian Floca şi Radu Popa, al folclorului literar şi muzical – Constantin Clemente şi Corneliu Bogariu, mai mult, echipa monografică, sub conducerea lui Ion Conea, care a efectuat cercetări detaliate asupra tuturor „cadrelor” în comuna Clopotiva, aşa cum le-au văzut marii sociologi români Dimitrie Gusti şi Henri Stahl.
Din câte ne-a lăsat să înţelegem părintele Popescu, la Hobiţa sunetele emise de foşnetul frunzelor, de şuieratul vântului, de susurul apei, se logodesc într-o dulce armonie cu cele ale clopotului de ieri, atârnat între ramurile unui prun, şi cu ale celor de astăzi, cu sunetul suav al fluierului ciobănesc şi cel catifelat al taragotului, instrumente populare tradiţionale care adaugă un plus de frumuseţe urării colindătorilor, cu clopoţeii căluşarilor şi clămpanitul Cerbului etc. etc. Şi când te gândeşti la o aşa minune caleidoscopică multisonoră, poţi să crezi că aici, pe aproape, se află una din prea-frumoasele grădini ale lui Orpheu şi Euterpe, zeităţi ale muzicii.
În comparaţie cu cele două volume din Monografia Clopotivei, scrise de un colectiv de cercetători, cele 169 de pagini semnate de Ionel Popescu nu înseamnă prea mult. Aceasta doar în aparenţă, căci Monografia „Hobiţa-Grădişte” a fost concepută pe principiul „Non multa, sed multum” (Nu multe, ci mult), căci densitatea informaţiilor, varietatea cadrelor abordate, iconografia bogată, claritatea şi conţinutul deosebit de interesant al facsimilelor, toate laolaltă fac dovada inspiraţiei autorului de a aborda o asemenea lucrare şi transpiraţia unei munci deloc uşoare.
La final, a avut loc un concert extraordinar al Cvartetului „Furiant”, format din tinerii muzicieni Vlad Popescu (România), Stefano Mesaglio (Italia), Nika Švark şi Gregor Hrabar (ambii din Slovenia).
Prof. Dr. Dumitru JOMPAN
