Planuri mari şi bani puţini la Zăvoi


Dintr-o recentă discuţie purtată cu Ion Scorobete, primarul comunei Zăvoi, am înţeles că edilul ştie exact care sunt nevoile comunităţii, însă e conştient şi de faptul că, deocamdată, nu există bani pentru rezolvarea lor. Asta, spune Ion Scorobete, deoarece fondurile guvernamentale sunt blocate, iar cele europene nu pot fi accesate până când noul Program Naţional pentru Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 nu va fi lansat.

„Odată cu venirea toamnei şi, deci, a ploilor, cu siguranţă se vor ivi probleme pe străzile laterale, acolo unde nu există asfalt şi nici măcar pietriş. Ştiu că oamenii sunt nemulţumiţi, dar, pe moment, nu avem ce face. Am realizat un studiu de fezabilitate, iar în perioada următoare vom face toate demersurile pentru întocmirea unui proiect prin care vrem să asfaltăm cinci kilometri de străzi comunale. Dacă ne încadrăm în termenul de depunere a proiectelor pe Ordonanţa 28/2013, atunci ne punem speranţa în alocările de la Guvern. Dacă nu, vom aştepta noile măsuri de finanţare din viitorul PNDR. Sincer, mi-aş dori o finanţare europeană, pentru că sunt bani siguri, chiar dacă până la obţinerea fondurilor e drum lung şi birocraţie mare”, a spus Scorobete. Primarul a mai adăugat că, în cel mult o săptămână, în comună vor demara lucrările de construire a unei grădiniţe, care va fi terminată în toamna anului viitor.

În această perioadă, administraţia locală lucrează la întocmirea studiului de fezabilitate pentru realizarea sistemului de canalizare la Zăvoi. „Pregătim din timp toate documentele necesare pentru accesarea fondurilor europene pe viitorul PNDR, care, la ora actuală, este singura noastră soluţie pentru o lucrare de o asemenea amploare”, a mai spus Ion Scorobete.

Bianca METEŞ