Liceul Bănăţean e… fruncea


Recent, la Oţelu Roşu s-a încheiat manifestarea intitulată Zilele Liceului”, dedicată împlinirii a 60 de ani de activitate a Liceului Bănăţean. Între 29 septembrie şi 6 octombrie, aici au avut loc o serie de acţiuni, printre care mese rotunde la care au participat părinţii elevilor Liceului Bănăţean şi absolvenţi ai celor şase decenii de învăţământ liceal, simpozioane, sesiuni de comunicări ştiinţifice, lansări de carte, întreceri sportive, expoziţii omagiale, activităţi demonstrative la Muzeul de Geografie Literară „Tiberiu Boşcaiu” şi Muzeul Etnografic, totul culminând cu acordarea titlului de „Cetăţean de onoare al oraşului Oţelu Roşu  profesoarelor Eugenia Boldea, fost director al Liceului în perioada 1987-1989, şi Sabina Orszari, care a condos destinele instituţiei de învăţământ între anii 1990 şi 1998, două cadre didactice de înaltă ţinută profesională şi managerială.

Festivitatea omagială a fost onorată de prezenţa unor parlamentari, reprezentanţi ai Consiliului Judeţean, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, ai Casei Corpului Didactic, ai Direcţiei şi ai Centrului de Cultură Caraş-Severin, precum şi ai Primăriei şi Consiliului Local Oţelu Roşu. Au fost înmânate Diplome de excelenţă celor care au slujit cu credinţă, devotament şi abnegaţie Şcoala Văii Bistrei.

Spectacolul aniversar s-a bucurat de participarea Coralei „Margana”, condusă de prof. univ. dr. Dumitru Jompan, a Ansamblului „Doina Timişului” al Casei Studenţilor din Timişoara, formaţie în componenţa căreia intră şi absolvenţi ai Liceului Bănăţean, a Ansamblului „Iedera” al Casei de Cultură Oţelu Roşu şi a Ansamblului „Gugulana”, al cadrelor didactice de pe Valea Bistrei.

Zilele Liceului s-au încheiat duminică, 6 octombrie, cu cea de a IV-a ediţie a Festivalului copiilor din Valea Bistrei, „Bănăţean, suflet ales”.

Bogdan NAUM