Consiliul Judeţean Harghita, Centrul Cultural Topliţa, Asociaţia Centrul Cultural „Ardealul” Subcetate, cel care a fost iniţiatorul proiectului şi organizator principal, celelalte instituţii fiind partenere, Asociaţia „Livezi Părinţi – Profesori”, Consiliul Local şi Primăria oraşului Bălan, au organizat, în data de 22 septembrie, Festivalul de Cântec „DOR ŞI DOR, CU MINE CĂLĂTOR”, iar seara, la Clubul „Minerul” din Bălan, Spectacolul Folcloric „LA POALELE HĂŞMAŞULUI”. Şi-au dat concursul tineri artişti din satul Livezi şi alte zone ale judeţului Harghita, Ansamblul „Arieşul” din Câmpeni, judeţul Alba, conducerea muzicală, prof. Gheorghe Bădău, şi Ansamblul Artistic „Rapsodia Bucovinei”, din Suceava, conducerea artistică, prof. Ovidiu Şvarţ. La Livezi, cele două ansambluri i-au acompaniat pe soliştii: Ana Maria Bucur, Alexandra Bucur, Laurenţiu Sava, Alin Voşlovan, Larisa Sofronie, categoria 5-7 ani; la 8-10 ani: Teodora Almăşan, Georghiana Virag, Alexandru Sava; 10-20 ani: Bogdan Bucur, Carmen Bucur, Cristina Bucur, Ionuţ Sava, Ionuţ Bucur, Dumitruţ Bucur şi Loredana Barb Ghenci, toţi din Livezi; din Miercurea Ciuc: preotul militar Mihai Mitrea şi copiii Ioana şi Mihăiţă Mitrea, care au interpretat frumoase cântece patriotice din Ardeal, pe Raul Codruş Pop şi Gheorghe Filip, care a fost şi prezentatorul festivalului; din oraşul Bălan, pe Diana Boţoni şi Iuliana Crăciun, pe Irina Mădălina Deac din Sărmaş, Valentin Bertea şi Mădălina Senciuc din Suceava, Andreea Păvălean din Bistriţa-Năsăud, Dumitru Donea din Câmpeni, precum şi pe subsemnatul, din Caransebeş, ca reprezentant al Banatului. Spectacolul a fost îmbrăcat în frumoase culori de Formaţia de dansuri „Rapsodia Călimanilor – junior”, a Centrului Cultural Topliţa, coregraf, Vasile Gabor.
Au participat la aceste două spectacole şi talentaţii copii instrmentişti, cu vârste cuprinse între 8 şi 16 ani, care au interpretat frumoase cântece şi jocuri populare din Ţara Moţilor: la taragot, Ovidiu Goia, Răzvan Gligor, Ciprian Tomuş, Daniel Bota; la saxofon: Ştefan Miheţ, Gabriel Chicidea, Ionuţ Scrob, Gabriel Cira, Andrei Cozma, Răzvan Cotisel, Cosmin Balaszfi, şi duet saxofon – Gabriel Chicidea şi Andrei Cozma.
Spectacolul de la Bălan a fost prezentat de Mălina Cioloca, care a şi cântat, aici participând cele două ansambluri şi soliştii vocali şi instrumentişti de mai sus, mai puţin copiii din Livezi. Pe lângă melodiile din zonă, ansamblul din Suceava a încântat publicul spectator, inclusiv pe mine, cu o suită de melodii bănăţene. Ca parteneri la organizarea spectacolului de la Bălan au fost şi Palatul Copiilor Miercurea Ciuc – Filiala Bălan, precum şi Clubul „Minerul”, din localitate. Finanţator principal a fost Consiliul Judeţean Harghita, căruia i s-au alăturat Marina Bucur de la Livezi, Consiliul Local Bălan, în frunte cu primarul Gheorghe Adam Brezavszky, şi nelipsitul Viorel Ciubâcă, preşedintele Asociaţiei Centrul Cultural „Ardealul” Subcetate.
Pentru cititorii noştri, vom adăuga câteva date istorice legate de aceste meleaguri, despre care un cântec spune „Ţine-mă, bade, de mână/ Că şi eu-s de viţă bună/ Şi de viţă şi de neam/ Că-s fată de livezean!” – strigătură la jocul „Cea de doi”, Livezi) dr. Constantin Secară (Bucureşti). Satul Livezi nu-i un sat oarecare. Este un sat de poveste, aflat „la înălţime” şi dominând cu prezenţa lui discretă o mare parte din Depresiunea Ciucului. Satul Livezi este un sat puternic. El reprezintă o enclavă de identitate românească într-o zonă compact locuită de etnici unguri. Satul Livezi este un loc iniţiatic. Este deopotrivă „poartă a cerului” şi lăcaş de taină al Maicii Domnului. Căci Biserica satului Livezi, sfinţită în anul 1910, a fost pusă de la început sub acoperământul şi ocrotirea Preasfintei Maici. De câţiva ani, această sărbătoare a Bisericii Ortodoxe (8 septembrie) a fost legată şi de sărbătoarea, laică, a satului Livezi.
Numele satului a rămas pur românesc, în ciuda încercărilor de maghiarizare, mai vechi sau mai noi. El probează accepţiunea dată de Iorgu Iordan, potrivit căreia, termenii „livadă”, „livadea”, „livesile”, sunt asociaţi cu sensurile de „teren defrişat”, „colină”, „pădure tăiată”, sau chiar şi „păşune”. Dacă priveşti satul Livezi cu ochii sufletului, dar mai ales cu cei ai locuitorilor lui, vei vedea trei puncte de forţă, aşezate în vârfurile unui triunghi imaginar. Sus de tot, pe deal, este situată Biserica, piatră unghiulară neclintită a credinţei şi limbii strămoşeşti. Jos în vale, Şcoala ridicată la începutul anilor 1960 prin munca şi strădania locuitorilor. Undeva, sus pe vale, se află Viaductul Caracău, emblemă şi mândrie a livezenilor, ce simbolizează legătura satului cu lumea, respectiv cu Ţara.
S-au păstrat, în memoria colectivă a satului, două momente traumatizante (1940 şi 1989). Şocul cedării Transilvaniei de Nord este încă resimţit în Livezi, fiind transmis din generaţie în generaţie. „Momentul 1940” este parte a angoasei etnice la scară colectivă, tot mai accentuată în ultimii ani, timp de 4 ani limba română fiind interzisă în şcoli, între 1940 şi 1944. În acea perioadă, în satul Frumoasa, românii au fost maghiarizaţi. În Mihăileni erau mulţi români care au asistat la dărâmarea bisericii lor fără a se împotrivi. În şcoli se urmărea să nu se mai vorbească limba română. În decembrie 1989, în satul Livezi s-a întâmplat un fenomen aparte. Românii s-au închis în case de teamă să nu vină ungurii peste ei, iar ungurii din Nădejdea s-au închis în case de teamă să nu vină românii peste ei. Ambele sate şi-au pus pază la intrare. Acum românii din Livezi s-au obişnuit să fie singuri şi izolaţi şi nu le mai e teamă de unguri. Folclorul muzical de aici a fost cules încă din anul 1949, atunci când Janos Jagamas a înregistrat pentru Arhiva de Folclor din Cluj mai multe piese, culegere rămasă până în prezent inedită. Folcloristul şi-a împărţit aria de interes între satul Livezi şi o altă comună harghiteană, Voşlăbeni.
În continuare, vă vom oferi câteva date legate de oraşul Bălan, care este situat în perimetrul nord-estic al judeţului Harghita, adică în zona centrală a Carpaţilor Orientali, la poalele Hăşmaşului Mare. Se află în imediata vecinătate a comunei Sândominic, având acces la DN 12 (Miercurea Ciuc – Gheorghieni). Bălanul, ca oraş, se întinde pe firul râului Olt, pe o lungime de aproximativ 3 km, relieful fiind alcătuit dintr-un mic bazin înconjurat de alte forme de relief spectaculoase, munţi şi coline de un farmec inedit. În împrejurimile oraşului Bălan, pădurile ocupă şi acum suprafeţe întinse, fiind alcătuite în cea mai mare parte din molid. În proporţii mai reduse se mai întâlnesc brazii, laricele şi paltinii. Specii întâlnite sporadic sunt aninul alb, aninul verde, salcia, răchita roşie şi albă şi scoruşul de munte. Dintre plantele de o frumuseţe extraordinară amintim floarea de colţ, sângele-voinicului, tulichina mirositoare, ghintura galbenă, specii rare ocrotite de lege. Flora existentă se pretează utilizărilor medicale. Munţii, pădurile şi râurile oferă un habitat prielnic unei varietăţi bogate de animale sălbatice, ca ursul, râsul şi cerbul carpatin, capra rară, cocoşul de munte, bufniţa, alunarul, drepnea neagră, păstrăvul de munte.
După cum dovedesc registrele comunei Sândominic, mineritul în regiune începe din secolul al VII-lea, cu domnia lui Apaffy Mihaly (1661-1690). Spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, zăcămintele cuprifere de aici au devenit una dintre importantele surse de metal ale monarhiei austro-ungare. Bălanul se desparte de Sândominic în anul 1825 şi devine o colonie minieră de sine stătătoare (cu conducere locală proprie). Din punct de vedere administrativ, în 1894 localitatea a fost retrocedată comunei Sândominic, până în anul 1968, când, la o populaţie de 15.000 de locuitori, localitatea a fost declarată oraş. Azi, oraşul Bălan are circa 10.000 de locuitori.
Ca zonă turistică, merită menţionat Muntele Hăşmaşul Mare, izbucnind în plină câmpie, categoric, masiv, dominând nordul şi răsăritul. Geo Bogza spunea că această zonă reprezintă una dintre cele mai pitoreşti zone carstice de la noi din ţară, care în 1995 se afla sub ocrotire ca rezervaţie naturală, sub administraţia Consiliului Local Sândominic şi a Ocolului Sivic Izvorul Mureşului, pe o suprafaţă de 800 ha. Masivul Hăşmaşul Mare este denumit şi Alpii Ciucului, datorită frumuseţii naturale deosebite, fiind locul cu cea mai mare bogăţie de flori-de-colţ din ţară. În această zonă, un punct de atracţie pentru turişti sunt locurile de unde izvorăsc râurile Olt şi Mureş.
Nu vreau să închei aceste rânduri fără o observaţie personală, anume că, din punct de vedere turistic, judeţul Harghita se aseamănă foarte mult cu judeţul nostru.
Ştefan ISAC
