Valea Bistrei, în ţoale de sărbătoare


Omagierea celor doi mari coregrafi glimboceni, Afilon Laţcu şi Ioan Muntean, a avut loc, la sfârşitul săptămânii trecute, în comuna Glimboca şi în oraşul Oţelu Roşu, în cadrul festivalului care a purtat numele celor doi folclorişti. Joi, 24 octombrie, în sala de şedinţe a Primăriei Glimboca a avut loc Simpozionul „Coregrafia bănăţeană, între tradiţional şi contemporan”, în cadrul mesei rotunde luând cuvântul Ionesie Ghiorghioni, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, prof. Gheorghe Ţunea, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin, Mariana Dănescu, directorul Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Ion Românu” din Reşiţa, precum şi Petru Novac Crâsnic, primarul comunei. La simpozion au mai fost prezenţi Magda Lungu, viceprimarul oraşului Oţelu Roşu, precum şi coregrafi şi instructori de dans din judeţ. În urma discuţiilor, s-a propus editarea unui Lexicon al coregrafilor din Banat.

În continuarea manifestării, cei prezenţi s-au deplasat la cimitirul din comună, unde la mormintele celor doi coregrafi omagiaţi a fost oficiată o slujbă de pomenire şi au fost depuse coroane de flori. De la ora 17, la Căminul Cultural din Glimboca a avut loc un spectacol folcloric susţinut de formaţiile de dansuri „Datina”, din Reşiţa, coregrafi Ica Laţcu şi Ion Ghiaur, „Reşiţeana”, coregraf Niţu Moica, grupul de copii de pe lânga Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeş, instructor Ciprian Ambruş, şi o formaţie de copii din Glimboca, la instruirea căreia şi-a adus contribuţia veteranul în coregrafie Luţă Bunei. Solişti vocali au fost Ramona Viţa şi Petrică Moise, cel care a demonstrat că în cântec nu poţi să fii bătrân niciodată.

A doua zi, vineri, 25 octombrie, la Casa de Cultură din Oţelu Roşu, festivalul a fost deschis de primarului Luca Mălăiescu, alături de alţi oameni de cultură din oraş, după care a urmat spectacolul folcloric susţinut de Ansamblurile „Iedera” din Oţelu Roşu, coregrafi Ionuţ Pascotă şi Ion Chici, „Gugulana” – al Liceului Bănăţean Oţelu Roşu, Ansamblul de Cântece şi Dansuri Populare Sârbeşti „Ovcea” – Serbia, Ansamblurile „Armenişana” din Armeniş, coregraf Dumitru Dragomir, „Izvoraşul” din Buziaş, coregraf Petrică Apostiu, „Zestrea Gugulanilor”, coregrafi Simion Dragalina şi Dorin Cucuruz, „Junii Gugulani”, instructor Adi Jurchescu, „Bârzava” din Reşiţa, coordonator Maria Aghescu, solişti vocali fiind Adrian Stanca, Oana şi Raluca Stanca, Ramona Torzan Gomboş, Liliana Savu Badea, Cornelia Lupulescu, Camelia Ceocu, Cătălina Pâşlea, Claudia Barbu şi Traian Barbu. Organizatorii festivalului au fost Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin, Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Ion Românu” din Reşiţa, Consiliul Local şi Primăria Oţelu Roşu, precum şi Consiliul Local şi Primăria Glimboca.

Ştefan ISAC