AFCM Reşiţa 2012 – FC Caransebeş 0-6 (0-4)
Meciul din etapa a XV-a a Seriei a IV-a a Ligii a III-a, dintre AFCM Reşiţa 2012 şi FC Caransebeş, de vineri, 29 noiembrie, ultimul programat în acest an, a început cu un ghinion pentru gugulani, dacă se poate spune aşa având în vedere proporţiile pe care, până la final, le-a luat scorul. În minutul 2, Constantinescu l-a angajat în adâncime, pe stânga, pe Negoescu, acesta a pătruns în careu, unde a fost faultat de Gliguţă, „centralul” întâlnirii, Eduard Constantinescu, acordând lovitură de la 11 metri. Penalty-ul a fost executat de căpitanul oaspeţilor, Suru, care a trimis mingea în stâlpul din dreapta a porţii apărate de Haidău.
Presiunea caransebeşeană s-a concretizat în minutul 14, după o fază în care Steop l-a angajat pe stânga pe Firan, acesta a centrat pe jos, Haidău a ezitat, iar Negoescu a trimis, de la 3 metri, în plasă.
Reşiţenii au avut şi ei două faze bune. Prima în minutul 26, la o lovitură liberă de la 25 de metri, executată puternic de Cheda, însă Cioloca a respins spectaculos. Cea de a doua s-a consumat 4 minute mai târziu, când Uţiu a prins un şut excelent de la aproape 30 de metri, Cioloca a respins lateral, mingea a ajuns la Bârsan, pe partea stângă, lobul acestuia întâlnind bara laterală a porţii caransebeşene.
Din acel moment, gugulanii au controlat din nou jocul şi chiar şi-au majorat avantajul în minutul 36, când Artean a avut o incursiune pe partea stângă, a centrat, Gliguţă a respins, dar a făcut-o greşit, balonul ajungând la Constantinescu, care, cu un şut sec în stânga lui Haidău, a dus scorul la 0-2.
În permanenţă în jumătatea adversă de teren, caransebeşenii au înscris din nou în minutul 42, atunci când Constantinescu a luat o acţiune pe cont propriu, a făcut o cursă de toată frumuseţea pe stânga şi, deşi talonat de Gliguţă, a centrat, iar Steop, aflat la 6 metri, a trimis în poartă. Acelaşi Steop a stabilit şi scorul pauzei, în minutul 44, când, după o centrare venită de pe stânga, de la Firan, a pivotat în centrul careului şi a tras din întoarcere, în dreapta lui Haidău, care s-a văzut nevoit să scoată din nou mingea din plasă, după doar două minute.
Nu a trecut mult de la reluarea partidei, şi oaspeţii au înscris din nou, în minutul 58, după o pătrundere pe dreapta a lui Şandru, care a centrat înalt, Blaga a ratat intercepţia din foarfecă pe care a încercat-o, mingea a ajuns pe stânga, la Negoescu, care l-a executat pe Haidău cu un şut la colţul lung.
Avea să se facă 0-6 în minutul 80, după o fază la care Haidău s-a complicat în propriul careu, a trimis greşit, Negoescu a interceptat la 16 metri şi, calm, a trimis plasat, stabilind scorul final al partidei.
Până la sfârşit, fiecare echipă şi-a mai trecut în cont câte o ocazie. În minutul 83, după o fază care a curs frumos, mingea a ajuns la Şandru, care, din careu, a trimis în bara stângă a porţii apărate de Haidău, pentru ca, în minutul 88, Guduleasa să trimită un şut bun de pe partea stângă, la colţul lung, balonul trecând la câţiva centimetri de poarta apărată de Cioloca.
FC Caransebeş: Cioloca, Negoescu, Artean, Constantinescu (51, Fuchs), R. Artimon, Şandru, Dubei (69, Todorov), Steop (81, Bona), Goşa, Suru, Firan (88, Zele); rezerve: Laurenţiu, Gheju, Vătafu. Antrenor, Alin Artimon.
„Un joc pe care nu sunt sigur, dar cred că l-am controlat. Mi-e teamă să fac o altă declaraţie, ca să nu-mi vină după aceea vreo replică… A fost un joc de final, un joc în care am fost serioşi, ne-am urmărit interesul şi am confirmat momentul bun în care ne aflăm. E o victorie care ne duce într-o vacanţă binemeritată. Ţin să felicit jucătorii, pentru tot parcursul de până acum, nu doar pentru acest joc, şi să-i mulţumesc managerului general al echipei, Sorin Boiangiu, pentru că a fost mereu aproape de grupul nostru. Rolul lui a fost extrem de mare, însă el nu a ieşit niciodată în faţă, la rampă au ieşit jucătorii, toţi ceilalţi, iar el, care aleargă de dimineaţa până seara, a rămas în umbră. Îi mulţumesc prin intermediul presei, şi încă o dată apreciez rolul pe care îl joacă la echipă. Sper să gestionăm corect vacanţa, să reuşim să facem cele cinci transferuri pe care ni le-am propus şi care sunt 90 la sută rezolvate, şi să putem să efectuăm stagiul de pregătire pe care ni l-am fixat, în momentul în care Federaţia decide sută la sută startul, anul viitor. Le doresc suporterilor «Sărbători fericite şi toate cele bune!»”, a declarat, după meci, antrenorul caransebeşean Alin Artimon.