La sfârsitul anului trecut, Consiliul Local Caransebes a facut o rectificare de buget pozitiva, context în care a fost alocata suma de 150.000 de lei pentru echipa de handbal masculin CS Caras-Severin. De asemenea, peste 5 milioane de lei au fost alocati pentru majorarea capitalului social al SC ,,Cazare si servicii scolare”, care se ocupa de internatele liceelor din Caransebes, si pentru alte cheltuieli aflate în derulare pâna la finele lunii decembrie a anului trecut.
,,Bugetul municipiului Caransebes este la nivelul cel mai ridicat din istoria orasului, ceea ce este o performanta si ne bucuram ca am atins aceasta cifra de aproape 90 de milioane de lei (900 de miliarde de lei vechi), lucru care nu s-a mai întâmplat în ultimii 20 de ani, situatie care ne ofera perspective optimiste, inclusiv pentru anul 2014. În acest buget intra toate proiectele europene la care am lucrat si cheltuielile aferente acestora, respectiv drumuri agricole, activitatile de Aparare civila, dotarile si amenajarile de la Spitalul Municipal de Urgenta Caransebes, proiectele transfrontaliere, si înseamna veniturile pe care le-am realizat din serviciile pe care le-am prestat sau din taxele speciale de la traficul greu prin municipiu, toate acestea fiind parte din activitatea administratiei publice locale, o activitate care a generat acest buget important pentru perspectiva de dezvoltare a Caransebesului”, a declarat Marcel Vela, primarul municipiului.
Investitiile care, din diferite motive, nu au putut fi finalizate în cursul anului 2013, cum ar fi amenajarea Parcului ,,Gen. I. Dragalina”, unde exista proiectul si tot ceea ce tine de documentatia tehnico-economica, niciuna dintre firmele participante la licitatia organizata nereusind însa sa se califice, realizarea unui sens giratoriu, a Statiei de Epurare Caransebes, vor avea prioritate în 2014. Tot în acest an vor fi demarate si lucrarile de canalizare menajera si de extindere a acesteia. De asemenea, în primavara vor demara lucrarile de reabilitare si reparatii pe tronsonul Calea Severinului – Calea Orsovei – Strazile Libertatii – Horea – Balcescu – Tribunalului, din fonduri de la bugetul local, urmând ca banii sa fie recuperati ulterior, având în vedere ca CNADNR a generat situatia aceasta, fara a se mai astepta organizarea unei licitatii, procedurile pe Programul ISPA putând împinge aceste operatiuni pâna la sfârsitul anului 2014. ,,Eu, ca primar, nu-mi pot perminte acest lucru, adica sa ramânem cu un drum de o calitate îndoielnica pentru cetatenii Caransebesului. Prin urmare, reparatiile se vor face, indiferent de Programul ISPA, iar în momentul în care se va demara ISPA, nu vom mai face greseala pe care am comis-o cu firma Pfeiffer si cu cei care au lucrat la retelele de apa, carora le-am dat autorizatie pentru tot orasul, fiind apoi nevoiti sa stam dupa ei si lumea sa fie nemultumita, ori administratia sa-i amendeze, ei sa conteste amenzile si sa ne judecam si sa stam cu orasul spart… Acum vom da autorizatie de construire pe tronsoane. Se va lucra pe câte un tronson, iar abia dupa ce se va termina tronsonul se vor putea muta în alta parte. Nu vom mai fi încrezatori în constructori, dând autorizatie pentru tot orasul, pentru ca dupa aceea ei sa-si faca de cap în Caransebes. Vom fi meticulosi, organizati, si am învatat din greselile facute la reteaua de apa, astfel încât la cea de canalizare vom proceda altfel. Si fiindca drumul acesta va fi într-o garantie, deoarece suma este destul de importanta – cu tot cu TVA, este de peste 5 milioane de lei (50 de miliarde de lei vechi), cei care vor reabilita drumul dupa introducerea canalizarii ISPA vor fi, evident, cei care au garantia la acest drum. Asta înseamna ca nu o vor mai face, cum doresc ele, firmele care introduc retelele de canalizare, ele fiind obligate sa încheie un contract de reparare a drumului cu actualul constructor, care îl are în garantie”, a mai spus Marcel Vela.
Sonia BERGER