Caransebeşul, de Ziua Naţională a Culturii


Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi în colaborare cu Primăria şi cu Liceul Teoretic „Traian Doda”, a organizat miercuri, 15 ianuarie, Ziua Naţională a Culturii Române.

De la ora 12, în Aula Musei Caransebesiensis a avut loc un concurs literar dedicat poetului naţional Mihai Eminescu, la care au participat elevii de la Liceul Teoretic „Traian Doda” din Caransebeş, de la Şcoala Generală „Trandafir Cocârlă” Turnu Ruieni şi de la Şcoala Generală din Slatina-Timiş. În continuare, a fost lansată cartea „Gheorghe Bona – Viaţa şi activitatea”, semnată de col. (r.) Liviu Groza, prezentarea volumului fiind făcută de dr. Adrian Ardeţ, directorul Muzeului caransebeşean.

Acţiunea de miercuri s-a aflat la cea de a treia ediţie, acordându-se o deosebită apreciere culturii române şi operei marelui poet Mihai Eminescu, locului şi rolului său în contextul patrimoniului cultural şi de cunoaştere al umanităţii.

Evenimentul a fost marcat, tot miercuri, în Sala de festivităţi a Casei de Cultură „George Suru” din municipiu, prin manifestarea cultural-artistică „Repetabila iubire”, organizatori fiind Liceul Pedagogic „C.D. Loga”, Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă, Biblioteca „Mihail Halici” şi instituţia care a găzduit acţiunea desfăşurată sub patrnajul Primăriei şi al Consiliului Local Caransebeş.

Cu acest prilej, au avut loc o şezătoare literară, o serie de concursuri de cultură generală şi artistice, recitări şi interpretări muzicale, vocale şi instrumentale.

Şi tot miercuri, 15 ianuarie, în cadrul Proiectului educaţional judeţean „Dor de Eminescu…”, în Sala de festivităţi a Şcolii de Muzică din Caransebeş s-a desfăşurat întâlnirea culturală „Literatura – artă a cuvântului”. Programul manifestării – care a cuprins momente lirice, dans şi prezentări power-point – a fost susţinut de elevii din clasele a VIII-a G, a X-a Vocaţional, a IX-a Ştiinţe şi a XI-a G, de la Liceul Pedagogic „C.D. Loga”.

Cu mai multe amănunte de la aceste manifestări vom reveni în ediţia viitoare a ziarului.

Mădălina DOMAN