Repertoriul doamnei Maria, unul specific zonei Clisurii Dunării, cântat numai de dânsa, cu texte în majoritate compoziţii proprii, mi-a plăcut foarte mult încă din ziua în care am cunoscut familia Garaş. Am susţinut mai multe spectacole împreună, ultima întâlnire având-o pe data de 30 ianuarie anul acesta, la o filmare în Timişoara, când am stat mai mult de vorbă şi m-am decis să o includ printre alţi solişti valoroşi, la rubrica de faţă.

Maria Garaş s-a născut în luna lui Cireşar (iunie), 15, anul 1962, în localitatea Moldova Nouă. Şcoala elementară a făcut-o la Coronini şi Moldova Nouă, în perioada 1969-1977, iar liceul – la Caransebeş şi la Timişoara (1977-1981). A urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Economice „Ioan Slavici” din Timişoara, apoi a făcut masteratul, între anii 2009-2011, la Universitatea de Vest din Timişoara. Din discuţiile purtate cu Maria am aflat că este prima născută a familiei, ea mai având două surori şi un frate. Se consideră încă copil, pentru că-i trăiesc părinţii, iar casa părintească este cuibul sufletului ei. A crescut în satul Coronini (Pescari). De mică i-a plăcut să meargă cu oile la păscut, dar despre vaci nu poate să spună acelaşi lucru. Vacile se păşteau în grup, unde erau mulţi copii, iar Maria voia să fie singură, să citească în natură şi cu dragostea pe care a avut-o pentru Dunăre, din cărţile pe care le purta în săcui. Îşi aduce aminte cu plăcere de acele vremuri, de visele pe care le avea, de jocurile copilăriei, întrebând buburuza încotro se va mărita, cucul – câţi ani va trăi… Se gândea dacă va ajunge învăţătoare, apoi actriţă, mai apoi călugăriţă şi câte altele… Îi plăcea să stea de vorbă cu bătrânii, să le asculte poveştile despre război, despre tinereţea lor, îi asculta cum cântau, iar Maria le mulţumea tot cântând, le aducea apă rece de la izvor, iar ei o lăudau că-i „tare vrednică şi tare ştudeanţă”.

Maria mai mărturiseşte că îşi poartă cu mult drag şi duioşie amintirile, care sunt comorile sufletului său, şi le strânge la piept, le îmbrăţişează, încearcă să le treacă prin suflet şi prin minte, apoi să le dea celor de lângă ea, prin cântec. Asta fiindcă, pentru ea, cântecul este modul de a transmite simţămintele şi gândurile sale, bucuria sau tristeţea care fac parte din viaţa ei. Mulţi dintre ascultători se regăsesc în cântecele ei, care sunt simple, scrise în graiul zonei din care provine şi de care este mândră, fiind, pentru ea, cea mai frumoasă de pe pământ.

Maria mai spune cu sinceritate că putea să înceapă să cânte cu mulţi ani în urmă, dar, fiind o fire sensibilă, timidă şi prea puţin ambiţioasă, nu a îndrăznit să urmeze această cale. La îndemnul unui prieten, care nu se mai află azi printre noi, Silviu Golban, a realizat primul său album, dar întâmplarea a făcut ca la o lună de la lansarea albumului, Silviu şi fiul său, ambii muzicanţi de elită, să plece pe tăcute în veşnicie, în urma unui accident rutier. Acest eveniment trist a determinat-o pe Maria să imprime cel de-al doilea album, dedicat memoriei lor, exact la un an de la dispariţia celor doi.

Cântecul este cel mai simplu şi nepreţuit DAR pe care Maria Garaş îl face din toată inima şi cu toată dragostea, pentru că îşi scrie singură textele şi în fiecare cuvânt pune şi o parte din suflet. Îi plac oamenii naturali, simpli, cu tot ceea ce presupune aceste două cuvinte. Ştie că orice suiş are şi un coborâş, că oamenii trebuie să plângă şi să râdă, să lucreze şi să se odihnească, să treacă peste un necaz ca să se poată bucura pe deplin de clipele frumoase, să le fie dor de ceva sau de cineva, ca să se poată bucura de clipa revederii.

Şi dacă tot a vorbit despre sensibilitate, Maria a vrut să vorbească un pic şi despre dragoste… Poartă atâta dragoste pentru tot ce o înconjoară – oameni, animale, păsări, ape, munţi, câmpii, pomi, flori, soare, cer şi stele şi câte şi mai câte –, încât uneori se simte copleşită de ea. Este critică şi câteodată rea, mai ales cu ea însăşi, şi niciodată pe deplin mulţumită; întotdeauna crede că este loc de mai bine, şi apreciază în mod deosebit pe oricine ştie să facă ceva ce ea nu ştie. Îi respectă pe cei mai buni, fără invidie. Orice om este minunat în felul lui – mai consideră Maria –, dar trebuie să deschidem ochii sufletului nostru pentru ca mai apoi să facă şi el acelaşi lucru, pentru că nu se poate să dăruieşti dragoste şi să primeşti altceva în schimb; mai devreme sau mai târziu vei primi, şi tu, tot dragoste. Maria îmi spune că poate dualitatea zodiei în care s-a născut o face să fie când veselă, când tristă, când critică, când îngăduitoare, când agitată, când liniştită, când foarte serioasă, când pusă pe glume, dar niciodată apatică şi cu uşa sufletului închisă.

Până în prezent, a realizat trei albume folclorice, cu instrumentişti de mare valoare, ca Silviu şi Cosmin Golban, Luca Novac, Ionicuţ Butan, Petrică Viţa, Radu şi Ilie Vincu, Mircea Ardeleanu senior şi junior, Cristi Bălteanu, Vasa Iovanovici, Narcis Groza, Cristi Stanca sau Remus Vălungan. Albumele conţin între 18 şi 22 de melodii, volumele purtând titlurile „Satul meu aşezat bine”, „Doru-i mai greu ca durerea” şi „Pentru fiecare om”.

Şi cred că cel mai fericit mod de a încheia acest articol este un citat din Maria Garaş: „La primul meu album, SILVIU şi COSMIN GOLBAN mi-au fost atât de aproape… Ezitările şi emoţiile mele au fost estompate de sclipirea şi talentul lor. Parcurgem momente în viaţă şi nu ne dăm seama de intensitatea lor decât după ce se consumă. Cum m-aş fi putut gândi că primul meu album este şi ultimul prntru ei?! Cel de-al doilea album este dedicat memoriei lor, cu toată dragostea şi recunoştinţa, şi mărturisesc că le-am simţit prezenţa, pentru că ei vor rămâne pentru totdeauna în gndurile şi inima mea”.

Ştefan ISAC