„Constantin Daicoviciu” – un regal istoric şi arheologic


Marţi, 18 februarie, la Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş a avut loc o conferinţă de presă în cadrul căreia directorul acestei instituţii, dr. Adrian Ardeţ, a prezentat principalele acţiuni pe care Muzeul le desfăşoară în lunile februarie şi martie. Astfel, joi, 20 februarie, a avut loc Seminarul Lucrătorilor din Turism, din cadrul Proiectului Transfrontalier „Imperium Romanum”. Scopul acestei manifestări a fost acela de a elabora, împreună cu Muzeul Naţional Pozarevac din Serbia, o strategie coerentă în domeniul turismului cultural.

În perioada 24 februarie – 1 martie, între orele 9-18, are loc cea de a IV-a ediţie a Târgului Mărţişorului, în cadrul căreia vor fi prezentate mărţişoare tradiţionale, mărţişoare lucrate manual, mărţişoare din cobalt, din sticlă de Murano, mărţişoare pictate, felicitări. Bineînţeles, de la manifestare nu vor lipsi tradiţionalii mici de Deva.

Unul dintre evenimentele importante pentru activitatea ştiinţifică a judeţului Caraş-Severin este Simpozionul Internaţional de Arheologie şi Istorie „In Memoriam Constantin Daicoviciu”, aflat la ediţia cu numărul 40, care va avea loc în perioada 27 februarie – 1 martie, la Caransebeş, în comuna Constantin Daicoviciu şi la Băile Herculane. Până anul trecut, majoritatea acţiunilor au fost organizate cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Primăria municipiului Caransebeş şi al altor instituţii din zona Caransebeşului. În acest an, simpozionul se bazează pe o serie de protocoale şi de parteneriate cu instituţii de prestigiu din România, respectiv Universitatea de Vest din Timişoara (Cercetarea arheologică de la Tibiscum), Universitatea din Bucureşti (Cercetarea arheologică de la Zăvoi) şi Universitatea din Cluj, cu Institutele de arheologie din Bucureşti şi Cluj, cu instituţii din Caraş-Severin şi municipiul Caransebeş, cu Muzeul Olteniei, Muzeul Judeţean Prahova, Muzeul Bucovinei din Suceava – care vor organiza şi o expoziţie cu armament medieval din timpul lui Ştefan cel Mare –, iar Caransebeşul va prezenta o expoziţie legată de bijuteriile descoperite în municipiu. Expoziţia de uniforme militare aduse din Republica Moldova a fost dusă săptămâna aceasta în Ungaria, la Muzeul din Debreţin, iar de acolo a fost adusă o expoziţie de icoane româneşti tot din Basarabia, care va fi vernisată după Simpozionul „In Memoriam Constantin Daicoviciu”.

Constantin Daicoviciu este considerat părintele arheologiei româneşti din Transilvania şi Banat, el fundamentând şi aducând această disciplină pe tărâm ştiinţific în Universitatea Românească inaugurată în 1919, la Cluj. El este cel care a fondat şi a ridicat, în rândul tinerilor români, cercetarea ştiinţifică fundamentată prin descoperirea arheologică. „Noi nu am avut până la Constantin Daicoviciu o astfel de şcoală românească în Transilvania şi Banat. Şcoala românească se dezvolta dincolo de munţi, la Bucureşti, unde am avut oameni deosebiţi, care au pus bazele acestei cercetări, printre care Alexandru Odobescu şi mai târziu Vasile Pârvan. La noi, în Banat şi Transilvania, şi mai ales în zona Caransebeşului, a reuşit să introducă această ştiinţă şi să o facă foarte bine la Cluj, întrucât el este astăzi cel ce a descoperit cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, el este cel care a dezvelit pentru prima dată ruinele de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Anul acesta se împlinesc 41 de ani de când savantul a trecut la cele veşnice, şi 30 de ani de când ilustrul său fiu, Hadrian Daicoviciu, ne-a părăsit. Hadrian Daicoviciu a avut o viaţă tumultuoasă şi, chiar dacă nu s-a născut la Caransebeş sau în zona aceasta, îl putem considera un fiu al Banatului, deoarece în fiecare an nu ezita să vină să ducă mai departe tradiţia moştenită de la părintele său. Constantin Daicoviciu ne-a lăsat o şcoală deosebit de importantă, iar acest trecut ne obligă să mergem mai departe în toată zona de Vest a ţării. Asemenea manifestări ştiinţifice nu se organizează nici la Timişoara, nici la Arad, nici la Deva. Au început cei de la Muzeul din Drobeta Turnu Severin, dar nu se ridică la nivelul judeţului Caraş-Severin, al Caransebeşului”, a spus dr. Adrian Ardeţ, directorul Muzeului.

Prima zi a Simpozionului Internaţional de Arheologie şi Istorie „In Memoriam Constantini Daicoviciu”, respectiv joi, 27 februarie, se va desfăşura în comuna Constantin Daicoviciu. De la ora 10, la Biserica din comună, P.S. Lucian, Episcopul Caransebeşului, va oficia un parastas în memoria lui Constantin Daicoviciu şi Hadrian Daicoviciu, la care va participa şi Ion Aurel Pop, rectorul Universităţii din Cluj şi reprezentantul Muzeului Naţional Transilvania. De la ora 11, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, în faţa Primăriei comunei Constantin Daicoviciu va fi dezvelit bustul academicianului, iar de la ora 12.30, la Şcoala Gimnazială va fi vernisată Expoziţia Constantin Daicoviciu şi Hadrian Daicoviciu. De la ora 15, va avea loc prezentarea comunicărilor pe secţiuni – Arheologie, Studii Clasice şi Istorie.

În zilele următoare, participanţii la Simpozion vor efectua o excursie tematică la Băile Herculane, pe traseu urmând să fie vizitat Castrul de la Teregova şi Biserica din satul Cănicea, pavată cu cărămizi austriece şi romane, descoperite la Domaşnea.

La Băile Herculane va avea loc un colocviu în cadrul proiectului Imperium Romanum, intitulat „Dunăre, cultură şi civilizaţie”, la care vor participa specialişti din Serbia, Bulgaria, precum şi de la Drobeta Turnu Severin, Craiova şi Slobozia.

Ştefan ISAC