Crescătorii de animale au rămas fără contract


În luna mai a anului trecut, între Primăria Caransebeş şi Asociaţia Crescătorilor de Animale a fost încheiat un contract conform căruia aceasta trebuia să plătească municipalităţii redevenţe. Cum însă restanţa se ridica la suma de peste 115.000 de lei în lunile ianuarie şi februarie, administraţia locală a înaintat două preavize, în urma cărora Asociaţia a achitat doar 46.000 de lei. Având în vedere această stare de lucruri, în ultima şedinţă din martie, consilierii locali au hotărât rezilierea unilaterală a contractului încheiat cu Asociaţia, în urmă cu 11 luni. (B. Meteş)