O Ges Baro le Romengo, la Caransebeş


Este cunoscut că data de 8 aprilie reprezintă pentru rromii din întreaga lume „O Ges Baro le Romengo” – Ziua mondială a acestei etnii. Ea a fost sărbătorită şi la Caransebeş, duminică, 13 aprilie, în Piaţa Centrală Agroalimentară. Au ţinut să fie prezenţi la eveniment Ioan Cojocariu, directorul Casei de Cultură „George Suru” din Caransebeş, deputatul Dan-Laurenţiu Tocuţ, Ilie Iova, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Stelian Cornea, consilier local, precum şi doi reprezentanţi ai organizatorilor, UDRL/ACDR, Vasile Cioran şi Ion Todor (Toşa).
Publicul, venit în număr mare, a urmărit evoluţia formaţiei de instrumentişti condusă de Ion Stănescu (Budoiţă), din Maciova, care a deschis spectacolul, cu Imnul rromilor. Au urmat cunoscutele ansambluri de dansuri populare „Zestrea Gugulanilor”, de pe lângă Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, coregrafi Simion Dragalina şi Dorin Cucuruz, „Armenişana”, din Armeniş, coregraf Dumitru Dragomir, şi „Junii Gugulani”, din Caransebeş, instructor Adi Jurchescu.
În partea a doua a spectacolului a avut loc concursul „Miss Piranda”, la care au participat trei concurente, care, după desfăşurarea probelor, s-au clasat în ordinea: locul III – Larisa Cimponeru, locul II – Loida Adam, locul I, desemnată şi „Miss Piranda”, fiind Loredana-Cristina Lorescu. A urmat Ansamblul „Romalesa”, din Caransebeş.
La buna organizare şi reuşita acestui eveniment şi-au adus contribuţia, pe lângă cei enunţaţi mai sus, şi Primăria Caransebeş şi Casa de Cultură Caransebeş.
Ştefan ISAC