Atleţii de la Clubul Sportiv Şcolar Caransebeş au participat recent la cea de a VII-a ediţie a Memorialului ,,Octavian Bobo Enescu”, competiţie care s-a desfăşurat la Râmnicu Vâlcea. Sportivii au câştigat cinci medalii, ei reuşind să obţină de două ori locul întâi, de două ori locul doi şi o dată locul trei.
În proba de 400 metri a Juniorilor 3, Sebastian Scheuşan a câştigat cu timpul de 54 sec., iar la 3.000 metri Open feminin, Karina Tămăşilă a trecut prima linia de sosire, după 10 min. 46 sec. 5’.
Denisa Ludica s-a clasat a doua în proba de 50 metri Copile 3, cu timpul de 8 sec. 1’, iar la 150 metri Copile 2, Adela Chirilă a obţinut locul doi cu 21 sec. 6’.
Yasmina Tămăşilă a sosit a treia în proba de 800 metri Open feminin, cu timpul de 2 min. 31 sec. 2’. (S. Rogoz)