Cu exact trei zile înaintea meciului hotărâtor pentru promovarea în Liga a II-a, pe care FC Caransebeş urmează să-l dispute în compania principalei contracandidate, Mama Mia Becicherecu Mic, lumea fotbalului gugulan a fost zguduită de vestea plecării de la echipă a antrenorului principal Iosif Rotariu. Marţi, 20 mai, lotul caransebeşean a fost anunţat oficial că fostul internaţional român nu mai continuă la echipă.
În aceste condiţii, am stat de vorbă cu managerul general al clubului, Sorin Boiangiu, care ne-a declarat: „În primul rând, ne pare rău că Iosif Rotariu nu a reuşit să ducă la bun sfârşit proiectul nostru, pentru că domnia-sa chiar şi-a dorit cu ardoare promovarea şi a muncit foarte mult în acest sens. Se pare însă că dânsul, fiind obişnuit cu antrenoratul doar la nivel înalt, mă refer aici la Liga I şi naţională, nu s-a acomodat cu rigorile Ligii a III-a, care ligă are totuşi nişte reguli de luat în seamă. Domnia-sa a mai vrut să plece de două ori de la noi, dar am reuşit să-l întoarcem din drum şi, deşi ultimele rezultate sunt satisfăcătoare, ne-a nemulţumit jocul echipei şi imaginea ei în teren, astfel că am hotărât să-i acceptăm demisia, deoarece consideram că e nevoie de un şoc la echipă. Avem foarte mulţi jucători tineri, care doar ce au plecat din centrele de copii şi juniori în lumea mare a fotbalului, nu sunt încă copţi şi, cu siguranţă, cu astfel de jucători trebuie să adopţi o altfel de strategie”.
Contactat telefonic miercuri, 21 mai, Iosif Rotariu ne-a declarat: „Mi s-a dat de înţeles că ar fi bine să plec, şi am plecat. Nu mi s-au dat lămuriri, cum şi de ce. Marţi am discutat cu managerul clubului, Sorin Boiangiu, şi mi-a dat de înţeles că e nevoie, că se vrea un şoc la echipă. Nimic nu anunţa asta, nu era o stare de tensiune la lot, mai ales după ce am bătut la Târgu Jiu şi la Lugoj în ultimele două etape, ambele meciuri în deplasare… Sincer să fiu, am fost luat pe nepregătite, dacă era să mi se reproşeze ceva, trebuia să mi se spună după meciul cu Becicherecu Mic, de acasă… Eu cred că am făcut tot ce am putut pentru echipă. Mie mi s-a spus doar că «s-a rupt vestiarul», fără alte explicaţii, şi tocmai de aceea consider că trebuia să mi se fi dat măcar un telefon, să mi se spună concret ce s-a întâmplat. Nu am un nume ca ceilalţi care au fost antrenori la Caransebeş, am totuşi un nume în fotbalul românesc, pe care mi l-am făcut prin muncă. În plus, am renunţat la un contract cu Craiova ca să rămân la Caransebeş. Cu Dan Alexa am vorbit, rămânem prieteni… În ceea ce priveşte viitorul, m-am hotărât să stau cu familia, cu fetiţa mea, voi pleca în Canada în 3 iunie, iar când mă voi întoarce voi vedea ce voi face, o să-mi caut echipă”.
Referitor la urmaşul lui Rotariu pe banca tehnică, în ultima perioadă s-a vehiculat numele lui Cosmin Petroesc, secundul lui Dan Alexa la Poli Timişoara. „Urmează ca zilele viitoare să ne hotărâm cine va antrena echipa. Până atunci, de formaţie se va ocupa Sorin Gheju, antrenorul secund. În ceea ce priveşte venirea lui Cosmin Petroesc, aceasta nici nu intră în discuţie, deoarece el este un antrenor sub contract şi noi nu negociem cu oameni aflaţi sub contract la alte echipe”, a declarat Sorin Boiangiu.
Sorin ROGOZ