Luni-dimineaţă, pe raza localităţii Jupa a avut loc un tragic accident de circulaţie, în urma căruia un copil în vârstă de 9 ani şi-a pierdut viaţa, iar fratele său, mai mare cu 4 ani, a ajuns în stare gravă la spital, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un autocar. Evenimentul a fost anunţat prin Apelul Unic de Urgenţă 112, la faţa locului deplasându-se mai multe echipaje ale Ambulanţei, care i-au transportat pe cei doi copii la Spitalul din Caransebeş.
Conform declaraţiilor martorilor, autoturismul în care se aflau cei doi copii, la volanul căruia se afla un bărbat de 54 de ani, şi un autocar, condus de un bărbat în vârstă de 37 de ani, se deplasau pe aceeaşi direcţie, dinspre Lugoj spre Caransebeş. La un moment-dat, şoferul autoturismului a semnalizat dreapta şi a încetinit, însă a virat brusc la stânga, moment în care a fost lovit de autocarul care circula în spatele său. Impactul a fost deosebit de violent, maşina în care se aflau şi cei doi copii fiind răsturnată şi proiectată pe marginea şoselei.
Din păcate, în ciuda eforturilor medicilor, care timp de 40 de minute au încercat să-l resusciteze, băiatul în vârstă de 9 ani, care stătea pe bancheta din spate, în partea stângă, şi a suferit multiple leziuni, nu a mai putut fi salvat.
Conducătorul autocarului a fost verificat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, iar şoferului autoturismului i-a fost recoltată o probă biologică de sânge.
Bianca METEŞ