„Traian Doda”, Colegiu Naţional


În ultima şedinţă de lucru, consilierii locali caransebeşeni şi-au dat avizul pentru ca Liceul „Traian Doda” din municipiu să fie transformat în Colegiu Naţional. „Este o titulatură pe care o merită, este un gest la care ne obligă atât tradiţia acestei unităţi de învăţământ, cât şi faptul că în 2014 aniversăm centenarul acestui liceu”, a declarat primarul Marcel Vela, la sfârşitul reuniunii în care a fost aprobată această hotărâre. (M. Doman)