Un nou model de facturi pentru gaze naturale, din luna iulie


Compania E.ON Energie România introduce din luna iulie un nou model de factură, care aduce o serie de îmbunătăţiri menite să răspundă nevoilor de informare şi de plată ale clienţilor.

Noul format al facturii este mai prietenos şi permite o vizualizare mai uşoară, mai rapidă şi mai clară a informaţiilor de pe factură, şi include elemente noi, de interes pentru clienţi:

  • codul de încasare – care trebuie menţionat atunci când se achită factura şi care înlocuieşte codul de abonat ce trebuia specificat până acum. Codul de încasare diferenţiază un loc de consum de altul, în cazul consumatorilor cu mai multe puncte de consum, şi permite alocarea plăţii exact pe locul de consum pentru care clientul doreşte să achite;

  • evidenţierea totalului de plată cu cod de bare – introdus pentru eliminarea neplăcerilor generate de eventuale restanţe care pot duce la penalităţi;

  • unificarea conturilor bancare – ce oferă avantajul plăţii facturii de gaze naturale într-un singur cont, pentru fiecare dintre partenerii financiari ai companiei, indiferent de regiunea geografică a locului de consum;

  • intervalul lunar de autocitire şi transmitere a indexului contorului de gaze naturale;

  • data expirării verificării/reviziei periodice a instalaţiei de utilizare.

 

Alte informaţii de interes pentru clienţi, privind datele de contact ale Centrului de Servicii Clienţi (telefoane, adresă poştală, adresă de email), numerele de telefon pentru situaţiile de urgenţă, modalităţile de plată şi conturile bancare pentru plata facturii, se regăsesc pe verso-ul facturii.

Departamentul Comunicare şi Relaţii Publice