Recenta iniţiativă a administraţiei locale caransebeşene, de a scoate pârâul Zlagna, care a provocat mari neplăceri cetăţenilor cărora le-a inundat curţile în timpul căderilor masive de precipitaţii, din intravilanul municipiului, subiect relatat în cele mai mici detalii în ziarul nostru, a fost bine primită la nivelul conducerii centrale a Administraţiei Naţionale „Apele Române”. Reprezentanţii instituţiei au verificat situaţia din teren, conform căreia devierea ar urma să se facă în paralel cu Centura de ocolire, şi au anunţat că soluţia propusă de municipalitate este viabilă.
În acest sens, ei au trimis administraţiei locale un document în care se arată că „Solicitarea Primăriei Caransebeş, de deviere a pârâului Zlagna printr-o albie paralelă, poate anula efectele negative provocate de acest curs de apă pe raza municipiului, zonă în care pârâul are o albie foarte îngustă. Drept urmare, vom înainta către Administraţia Bazinală Banat o notă de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea promovării investiţiei de deviere a pârâului Zlagna”.
Primarul municipiului, Marcel Vela, a declarat că vestea dă administraţiei locale speranţa că nu vor mai fi probleme cu inundaţiile în acea zonă a oraşului şi că, deocamdată, nu se cunoaşte data la care va fi demarată investiţia, procedurile urmând să parcurgă toate etapele legale de avizare şi aprobare.
Bianca METEŞ