Kolping, pentru studenţi şi elevi


Marţi, 21 octombrie, la Hotel Boavista din Timişoara a avut loc conferinţa de lansare a proiectului „Măsuri integrate de inserţie pe piaţa muncii pentru viitorii absolvenţi de învăţământ preuniversitar şi superior din Regiunea de Vest”.

Proiectul, co-finanţat din Fondul Social European, se derulează la nivel regional, în perioada 28 aprilie 2014 – 27 septembrie 2015, prin Organizaţia Centrală a Familiilor Kolping din România, în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timişoara, Liceul Tehnologic „Dacia” din Caransebeş şi SC CMP CENTER D&V SRL.

Obiectivul general al proiectului vizează creşterea nivelului adaptabilităţii, mobilităţii şi ocupabilităţii pe piaţa muncii pentru 400 de viitori absolvenţi de învăţământ preuniversitar şi superior din Regiunea de Vest, rspectiv din judeţele Timiş şi Caraş-Severin, printr-o mai strânsă conectivitate a mediului educaţional cu cel privat. Pe perioada celor 17 luni, 400 de elevi şi studenţi vor fi orientaţi şi consiliaţi profesional, vor beneficia de stagii de practică în firme şi vor participa la înfiinţarea de firme de exerciţiu/întreprinderi simulate.

Principalele activităţi prevăzute în cadrul proiectului sunt consiliere şi orientare profesională pentru 280 de studenţi şi 120 de elevi incluşi în proiect, sesiuni de instruire pentru 140 de studenţi şi 60 de elevi în vederea construirii de abilităţi transversale care contribuie la reuşita profesională, organizarea de stagii de pregătire practică pentru 60 de elevi şi 140 de studenţi, organizarea şi funcţionarea unei firme de exerciţiu şi a unei întreprinderi simulate. De asemenea, printre activităţi se numără medierea directă şi indirectă a minimum 70 de persoane din grupul-ţintă, care este format din 280 de studenţi înmatriculaţi în sistemul naţional de învăţământ (licenţă şi master), din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, şi 120 de elevi înmatriculaţi în sistemul naţional de învăţământ, din cadrul Liceului Tehnologic „Dacia” din Caransebeş.

Bianca METEŞ