Deoarece la conferinţa de presă susţinută luni, 27 octombrie, la Stadionul Municipal, reprezentanţii ziarului „Caraş-Severinul în 7 zile” nu au fost invitaţi din motive numai de conducerea clubului caransebeşean cunoscute, deşi atunci când au avut nevoie au ştiut să apeleze la noi, aflând de demisia antrenorului Sorin Bălu, l-am contactat pe acesta telefonic, iar tehnicianul, deşi vădit emoţionat, a fost de acord să ne dea o declaraţie pe care o redăm în continuare.
„Am demisionat, de comun acord cu conducerea clubului. Până la urmă, rezultatele nu m-am avantajat prea tare, am considerat că poate aşa se creează un şoc. Din păcate, am venit la Caransebeş cu sufletul deschis şi am venit să realizez lucruri frumoase cu această echipă. Sincer, din păcate, pot să spun că ş că am avut neşansă, fiindcă echipa noastră a jucat ceva, şi, eu ştiu, şi anumite săgeţi venite din alte părţi… Dar, din păcate, asta e, tot timpul plătim noi, antrenorii… Îmi pare foarte rău că n-am reuşit la Caransebeş, pentru că m-am ataşat de această echipă, de acest oraş, aici mi-am botezat copilul… Dar asta este viaţa, mergem mai departe şi, ce să zic, mergem mai departe… Decizia de a pleca de la echipă a aparţinut în egală măsură conducerii clubului, dar şi mie. Nu pot să reproşez nimic conducerii, domnului primar, ba dimpotrivă… Până la urmă, situaţia nu este OK, dar nu e nici critică, mai sunt 21 de etape… Asta în condiţiile în care oamenii de bine n-au lucrat corect, fiindcă nu puteam să-i batem noi chiar pe toţi, dar eu consider că această echipă a avut neşansă mare, cel puţin în ultima perioadă, şi cred că până la urmă îşi va reveni. Odată cu mine de la echipă pleacă şi secundul Sorin Gheju, fiindcă am înţeles că noul antrenor, Alin Artimon, va veni cu secundul lui… Iar cu Sorin Gheju eram prieten din copilărie… Acum am să mă întorc acasă la Timişoara, am să stau, fiindcă n-am altceva ce să fac, dacă o să primesc vreo ofertă o voi analiza, dacă nu, nu, o să mă dedic mai mult copilului meu pe care l-am neglijat total în ultima perioadă… Îmi pare rău, sincer îmi pare foarte rău… Mi-a plăcut tare mult aici…”, ne-a declarat în exclusivitate Sorin Bălu.
Adrian CRÂNGANU