Cartea de aur a liceului nu mai conţine nicio impresie, niciun gând, până în ziua de 27 noiembrie 1940.
În acea zi de doliu naţional pentru întregul neam românesc, ziua odioaselor crime legionare de la Închisoarea Jilava, ziua când au fost asasinaţi mişeleşte de către bande legionare savantul Nicolae Iorga şi Virgil Madgearu, este schimbat, după nouă ani de muncă asiduă spre binele şcolii româneşti, directorul Matei Armaş, al vestitului liceu caransebeşean.
În acea zi, a avut puterea să-şi adune gândurile şi să scrie următoarele:
„Din prilejul plecării subsemnatului de la conducerea acestui liceu, urez prosperitate şi fericire acestei şcoli şi tuturor acelora care îşi fac educaţia aci pentru binele şi fericirea neamului românesc. D-zeu să-i aibă sub paza lui în vecii vecilor!
Caransebeş la 27 noemvrie 1940, Prof. Matei Armaş, director de liceu”.
În ziua de 8 februarie 1941, ca o necesară reparaţie la nedreptatea care i s-a făcut, Matei Armaş a fost repus în funcţie. Pentru cei mai mulţi dintre elevii liceului, pe parcursul a două decenii de încordată muncă s-a dovedit a fi un adevărat părinte, sfătuindu-i să se ferească de primejdiile care le stăteau în cale şi pe care, din avânt tineresc şi lipsă de maturitate, nu le înţelegeau în acei ani tulburi.
Puţine mărturii şi impresii se regăsesc în Cartea de aur în anii următori. Un profesor, preşedinte al comisiei de bacalaureat din vara anului 1941, a constatat la 24 iunie, în primele zile de participare a Armatei Române la ultimul mare război mondial, seriozitatea şi atmosfera de muncă din liceu.
După alţi şapte ani, profesorul Aurel Stuparu, fost director al liceului între 1945-1948, în momentul plecării survenite la 13 februarie 1948, când Religia fusese scoasă din toate programele de învăţământ, el fiind profesor de Religie, prin intermediul Cărţii de aur, a urat colegilor „deplină înţelegere şi spirit unitar, muncă şi devotament pentru binele neamului, iar liceului «Traian Doda» multă prosperitate”.
Se pare că mulţi ani, poate prea mulţi, acest preţios document şi izvor de cunoaştere a strădaniilor apostolilor şi, deopotrivă, ale ucenicilor, a fost tăinuit într-o casă de fier a liceului, fiind revalorificat abia la 1 iunie 1991, când s-au întâlnit absolvenţii din anul şcolar 1945-1946.
După un an, în perioada directoratului regretatului profesor Ioan Tocuţ, la 6 iunie 1992 au fost reluate sărbătorirea zilei patronului, generalul Traian Doda, dar şi comsemnarea în Cartea de aur a unor momente culturale demne de reţinut, petrecute în liceu.
Cu scrisul său inimitabil, profesorul Nicolae Borcean a consemnat câteva dintre ele, cel mai relevant fiind dezvelirea, în 3 iulie 1995, a statuii celui care militase în timpul vieţii pentru un liceu românesc la Caransebeş, generalul Doda.
Mai sunt şi alte mărturii de suflet din anii de pe urmă, datorate destoinicului şi sensibilului director Nicolae Borcean, care a condus prestigiosul liceu caransebeşean „la cumpăna dintre milenii” şi care a încercat să reînnoade tradiţia completării Cărţii de aur, atunci când se cuvenea.
Dacă în această valoroasă carte de istorie nu întâlnim numele unor episcopi locali, care i-au trecut cu drag pragul, gândindu-ne la dr. Miron Cristea şi dr. Iosif Traian Badescu, în schimb le întâlnim pe cele ale actualului Mitropolit al Ardealului, dr. Laurenţiu Streza, şi al vrednicului ierarh care i-a urmat, dr. Lucian Mic, cuvintele lor fiind binecuvântări pentru lucrările culturale şi spirituale care s-au desfăşurat şi se vor desfăşura în liceul din Caransebeş, mai mult decât centenar.
Spiritul vremurilor de muncă încordată dintre zidurile trainice ale acestui liceu dăinuie. Se alimentează permanent din izvorul de demnitate, seriozitate şi dragoste pentru elevi al dascălilor de altădată, veneraţi, stimaţi şi – astăzi – cei mai mulţi neuitaţi.
Cartea de aur a liceului, din care lipsesc câteva file, nu ştim câte, înlăturate poate din frică în epoca totalitară, este ea însăşi mărturie a rezistenţei şi izbânzilor dascălilor care i-au făcut cinste, încurajaţi şi de cei care l-au vizitat începând din clipa când cuvântul românesc a fost pronunţat fără temă. Era vara anului 1919.
Prof. Constantin BRĂTESCU
