Alin Artimon: „Am făcut o primă repriză oribilă!” 1


fc caransebes olt 1
FC Caransebeş – FC Olt Slatina 1-2 (0-1)
Fără punct în ultimele şase partide, FC Caransebeş a întâlnit sâmbătă, 15 noiembrie, pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuş, pe FC Olt Slatina, într-un meci contând pentru etapa a XIII-a a Seriei a II-a a Ligii a II-a. Pe un vânt foarte puternic, care i-a împiedicat pe jucători să aprecieze corect traiectoria baloanelor, dar care nu i-a descurajat pe spectatori să vină totuşi în număr destul de mare la arenă, întâlnirea a început într-o notă de relativ echilibru, acesta fiind rupt de faza din minutul 6, atunci când Poiană a centrat de pe stânga, pe jos, dar Lupu, la trei metri de poarta oaspeţilor, a trecut la un vârf de gheată de deschiderea scorului.
Replica slătinenilor a venit în minutul 8, şutul lui Ignea, de la 18 metri, fiind prins de portarul caransebeşean Rusu. Scorul avea să fie deschis după doar trei minute, în urma unui atac prelungit al oltenilor, mingea bâlbâită în faţa careului gazdelor ajungând în cele din urmă la Vasile Gheorghe, care, de la 20 de metri, a şutat plasat, în drepta lui Rusu, făcând inutilă intervenţia goal-keeper-ului gugulan.
Deşi avantajaţi de vânt, caransebeşenii nu au reuşit să ducă mingea în faţa porţii adverse decât o singură dată în prima repriză, şi asta în minutul 20, atunci când centrarea de pe dreapta a lui Goşa a fost reluată cu capul, de la 8 metri, de Dârvaru, mingea ducându-se însă peste poarta apărată de Nuno Claro.
Ultima fază notabilă a primei părţi s-a consumat în minutul 28, când Rogoveanu a pătruns impetuos pe dreapta, a intrat în careu, şutul său puternic de la 10 metri, la colţul scurt, fiind respins în corner de tânărul portar caransebeşean Rusu.
La pauză, tehnicianul gazdelor, Alin Artimon, a încercat să revigoreze atacul, introducându-i în teren pe Himcinschi şi Negoescu, o mişcare ce avea să se dovedească benefică, dar nu suficientă pentru obţinerea celor trei puncte puse în joc. Caransebeşul a început mai bine, masându-şi adversarii în propria jumătate de teren, atacurile lor concretizându-se printr-o lovitură liberă periculoasă, obţinută de Himcinschi, care a fost oprit neregulamentar de Morariu, la 17 metri, jucătorul oaspeţilor văzând direct cartonaşul roşu în urma intervenţiei în postură de ultim apărător. Lovitura liberă a fost executată de Suru, bine, peste zid, Nuno Claro era bătut, însă balonul a muşcat bara transversală, de unde a revenit la Dârvaru, acesta i-a pasat lui Dicu, şutul acestuia puternic, de la 8 metri, fiind respins în corner de portarul oaspeţilor. Nuno Claro a mai avut o intervenţie în minutul 61, când a prins cu siguranţă şutul expediat de la 25 de metri, din alergare, de Dârvaru.
Oltenii nu au rămas datori la ocazii de gol, în minutul 63 Gligor executând un corner de pe partea dreaptă, cu efect, mingea, împinsă şi de vânt, lovind bara din dreapta a porţii caransebeşene.
Cu un om în plus pe teren, gazdele au mărit presiunea, iar în minutul 72 Săulescu a scăpat pe dreapta, însă Nuno Claro a ieşit în afara careului şi a reuşit să blocheze şutul atacantului gugulan. Gazdele au egalat în minutul 79, în urma unei centrări de pe dreapta expediate de acelaşi Săulescu, Dârvaru, aflat la 8 metri, a reluat cu capul în bara transversală, mingea a revenit în teren, de unde Himcinschi, aflat la 6 metri, a reuşit să o împingă în plasa porţii oltene.
Şi când toată lumea aştepta golul care să aducă primele trei puncte pentru caransebeşeni, după o secetă de şase etape, a venit minutul 89, atunci când Blănaru a făcut faza meciului, recuperând o minge la mijlocul terenului şi înaintând spre poarta caransebeşeană, pe traseu puternicul atacant debarasându-se pe rând de Buşu şi de Dicu, care au ezitat să intervină decisiv, şi, rămas singur cu portarul Rusu, a trimis calm, cu latul, în stânga acestuia, stabilind scorul final.
„Ce pot să spun după un asemenea joc? Am făcut o primă repriză oribilă, aproape de zero, dacă nu zero, fără nicio realizare, ne-au tremurat genunchii după o pasă de doi metri… Nu s-a făcut nimic din ceea ce ne-am propus. Ştiam că dăm de o echipă agresivă, care pune presiune, care o să ne micşoreze tot timpul spaţiile, şi, deşi am încercat ceva, la ora jocului, sau cel puţin în prima repriză, după care am modificat şi sistemul, şi componenţa, nu ne-a ieşit mai nimic. Am avut o singură situaţie, şi aia oarecum la voia întâmplării. Dacă ultimele două jocuri ne îndreptăţeau să sperăm la mai mult, meciul de azi ne-a arătat că suntem enervant de modeşti în exprimare, iar elanul pe care îl aveam la un moment-dat nu e suficient. Din păcate, jocul acesta ne aduce cu picioarele pe pământ mai rău decât ne aşteptam. După două jocuri bune, sau relativ bune, am făcut această primă repriză execrabilă. În partea a doua am revenit, dar tot aşa, fără luciditate, fără tonus, fără claritate… Jucătorii de la care aşteptam să ne aducă plus, să ne aducă limpezime, nu au reuşit să facă diferenţa. Ba, mai mult, după ce am reintrat în joc ca rezultat şi am egalat, cred că am avut nevoie de o relaţie patru contra unu ca să reuşim să deposedăm un adversar”, a spus la conferinţa de presă de după meci antrenorul gazdelor, Alin Artimon.
Tehnicianul a mai adăugat că jucătorii ar trebui să fie trişti, pentru că sunt cu banii nu la zi, ci cu o zi înainte, iar după sprijinul pe care l-au avut tot timpul de la finanţator, respectiv Primăria Caransebeş, ar trebui să meargă cu capul în pământ.
„O victorie muncită, consider că am controlat jocul, a venit eliminarea şi lucrurile s-au complicat… Îi felicit pe băieţi, au alergat, au muncit… au câştigat”, a declarat după meci Victor Crângureanu, antrenorul formaţiei FC Olt.
FC Caransebeş: Rusu, Lupu, Manea (min. 66, Săulescu), Dicu, Dârvaru, Poiană (46, Himcinschi), Goşa, Ologu (46, Negoescu), Precup, Buşu, Suru; rezerve: Coca, Barbu, Ganea, Făinişi. Antrenori: Alin Artimon, Alin Paleacu.
FC Olt: Nuno Claro, Radovic, Morariu, Gligor, Giurcă, Ignea, V. Gheorghe, Leucuţa (46, Blănaru), Rogoveanu (90+1, Ştefan), Căpăţână, Bobi Verdeş (57, Fâşie); rezerve: Mogoşanu, Bogdanovici, Toplicean, Curtuiuş. Antrenor, Victor Crângureanu.
A arbitrat la centru Horaţiu Feşnic (Cluj-Napoca), asistat la cele două linii de Casian Băla şi Alina Mihoc (ambii din Arad).
După conferinţa de presă a celor doi antrenori, primarul municipiului, Marcel Vela, l-a felicitat pe Alin Artimon, declarând că nu este supărat de acest rezultat, care reprezintă a şaptea înfrângere din tot atâtea jocuri, iar pentru redresarea situaţiei ia în calcul ca în perioada de transferuri să aducă la Caransebeş câţiva jucători de certă valoare.
Sorin ROGOZ
artimon crangureanu 2


Un gând despre “Alin Artimon: „Am făcut o primă repriză oribilă!”

  • Petru Fuchs

    În fine se pune punctul pe i, nu se mai invocă „sfinţii”, nici ghinionul de la fiecare meci, nici că „băieţii” au dat totul dar Fortuna e la Câmpina şi nu la Caransebeş. Trezit ca după o hibernare de un an Artimon le spune pe şleau: „ …o primă parte ORIBILĂ, aproape de ZERO dacă nu chiar ZERO, fără nicio realizăre, ne-au tremurat genunchii, nu am reuşit nicio pasă de măcar 2 metri.. SUNTEM ENERVANT DE MODEŞTI! Domnule primar, ţi-am zis încă de la promovare că Bălu nu e antrenor, că şi-a adus Becicherecul după el şi nu a conceput să aduci un străin mai bun decât unul de la „Mamma Mia”. Şi încă ceva, un fotbalist înfometat e de 10 ori mai bun decât unul … sătul!

Comentariile sunt închise.