Săptămâna trecută, municipiul Caransebeş a fost scena unui caz care a zguduit o ţară întreagă. Vineri, 21 noiembrie, întreaga presă a vuit despre întâmplarea petrecută aici, atunci când s-a descoperit că un individ care plecase de mai bine de zece ani să muncească în Portugalia, după ce şi-a omorât soţia, s-a întors în România, aducând cu el şi cadavrul femeii aşezat pe bancheta din spate a maşinii. Deşi până să ajungă la Caransebeş, Ivan Şoma, în vârstă de 54 de ani, a trecut prin mai multe vămi, nimeni nu a observat că pe banchetă nu se afla o femeie care dormea, după cum lăsa bărbatul să se înţeleagă, ci un cadavru.
Din cercetările efectuate de organele abilitate, a rezultat că crima a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, 15/16 noiembrie, când între Ivan Şoma şi soţia sa Dana, în vârstă de 44 de ani, a izbucnit o ceartă în urma căreia bărbatul şi-a lovit soţia cu un cuţit în spate, însă, considerând că rana nu este gravă, nu a chemat Ambulanţa. În realitate, cuţitul a intersectat aorta şi a perforat plămânul femeii, în cădere Dana Şoma lovindu-se la cap şi murind după câteva ore. Criminalul a luat apoi cadavrul soţiei, l-a urcat pe bancheta din spate a unui Peugeot 205 şi l-a acoperit cu haine, pentru a da impresia că femeia era obosită şi dormea, şi a plecat spre ţară. Cei 3.500 de kilometri din Portugalia până la locuinţa soacrei sale din Şesu Roşu au fost străbătuţi în trei zile, timp în care niciun vameş sau poliţist de frontieră nu şi-a dat seama că pe bancheta din spate a maşinii Ivan Şoma transporta de fapt un cadavru.
Ajuns la Caransebeş, Ivan Şoma a mers direct la locuinţa soacrei sale, Giorgiana Câmpean, care este într-un bloc de serviciu al CFR-ului, şi i-a povestit acesteia că Dana ar fi fost bolnavă şi că ar fi murit din cauza cancerului, iar el a adus-o în ţară ca să o înmormânteze la Jupa, acolo unde cei doi aveau o casă.
„M-a sunat de pe drum să-mi spună că o aduce acasă, că e în maşină şi când va ajunge la Caransebeş îmi va spune ce s-a întâmplat… Eu m-am gândit la ceva rău, la fel şi fiul meu, fratele Danei. Când au ajuns la Caransebeş, ginerele meu a venit, m-a luat în braţe, a început să plângă şi a zis doar că a găsit-o moartă. Eu vorbeam în fiecare săptămână cu fiica mea la telefon, era veselă, dar el era foarte gelos şi când bea devenea foarte violent. Dana a vrut să divorţeze o dată de el, dar şi-a retras acţiunea. Ultima oară am văzut-o acum 6 ani”, a spus Giorgiana Câmpean.
În momentul în care Ivan Şoma încerca să scoată cadavrul soţiei sale din maşină, a fost observat de unul dintre vecini, care, fiind de profesie jandarm, a realizat că ceva nu era în regulă şi a anunţat poliţia. Individul a fost reţinut sub control judiciar. După o zi întreagă de audieri la Parchet, Ivan Şoma a fost dus la instanţă, care a dispus arestarea sa. El şi-a recunoscut fapta, a spus că, în toiul acelui conflict pe care l-a avut cu soţia, a vrut doar s-o sperie pe aceasta cu cuţitul, şi că regretă ce a făcut. Acum, bărbatul riscă să stea 20 de ani după gratii.
Sonia BERGER