Marţi, 20 ianuarie, dacă nu ar fi plecat dintre noi, marele doinitor Achim Nica ar fi împlinit 85 de ani. De fiecare dată de 20 ianuarie, împreună cu Doru Bălăşoiu, Titi Alexin şi Ion Stepanescu, ne deplasam la domiciliul din Obreja al lui nana Achim, unde venea întotdeauna regretatul primar Petru Pop, alături de alţi prieteni. Discuţiile purtate între noi erau stropite cu răchie bună de prună, bere şi vin. Întrucât eram mai mulţi cu talent în ale cântecului, după câteva pahare, începeam să cântăm, după cum bine spune şi o veche zicală – „La un cântăreţ să nu-i spui să cânte. Dă-i de băut, şi cântă singur!”.
De nana Achim ne leagă multe amintiri. În timpul verii, toţi cei de care am amintit mergeam la „Sălaş”, locul de care nana Achim era legat tare mult, fiindcă aici îi plăcea să trăiască în mijlocul naturii, înconjurat de animale şi păsări domestice şi, din când în când, primind şi vizita câte unei vulpi care dădea târcoale la găini. Acum sălaşul este pustiu… Cetăţeni pe care mi-e greu să-i calific au început să fure din bunurile pe care le-a agonisit nana Achim, cel care, de ce să nu o spunem, în anul 2001 a primit din partea preşedintelui de atunci al României, Ion Iliescu, Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Cavaler, „pentru contribuţiile deosebite în activitatea artistică şi culturală din ţara noastră, pentru promovarea civilizaţiei şi istoriei româneşti”.
Când venea la oraş, la fiica lui, Talia, nu exista ca eu şi Doru să nu ne întâlnim cu el şi să mergem să „gustăm” câte-o ciorbă de burtă, care tare mult îi mai plăcea. Săptămâna trecută, marţi, la TV Naşul a fost transmis spectacolul de la Oţelu Roşu, când nana Achim a împlinit 80 de ani. Atunci, pe lângă artişti din tot Banatul, au fost prezenţi şi alţi prieteni, din alte zone, printre care Dumitru Fărcaş cu Victor Georgeanu, Traian Ilea şi Valeria Codorean, Nicolae Sabău sau Petrică Mâţu Stoian.
Nana Achim a fost iubit în toată ţara pentru doinele pe care le-a interpretat şi pentru modestia de care a dat dovadă întotdeauna. S-a născut sărac şi nu a căutat niciodată să se îmbogăţească, aşa cum au făcut alţii. Bogăţia pe care a lăsat-o au fost cântecele nealterate, pe care puţini le mai interpretăm. Iar noi, aceştia, cei care l-am iubit cât a fost în viaţă, ne gândim la el şi acum, când nu mai este, şi nu găsim cuvinte să spunem cât de mult ne lipseşte…
Ştefan ISAC
