Visul lui Armaş cu F-16 la Caransebeş, în picaj


La începutul acestei săptămâni, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Iosif Armaş, fost deputat de Călăraşi şi omul de afaceri de numele căruia se leagă privatizarea Aeroportului Caransebeş şi a staţiunii Băile Herculane, dar şi declinul acesteia, la un an şi patru luni închisoare, cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de trei ani şi patru luni. Armaş a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată în dosarul privind insolvenţa SC „Argirom International” SA, societate pe care acesta o controla. În rechizitoriul întocmit de procurorii DNA, se arată că Iosif Armaş a intervenit pe lângă judecătorul sindic Mircea Moldovan şi pe lângă practicianul în insolvenţă Monica Borza, care judecau cazul firmei „Argirom International” SA, oferindu-le acestora atenţii în bani, obiecte şi produse alimentare. De pildă, pe judecătorul Mircea Moldovan l-a mituit cu suma de 4.800 de lei şi un telefon mobil de ultimă generaţie.

În afară de condamnarea la un an şi patru luni închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de încercare de trei ani şi patru luni, instanţa i-a interzis lui Iosif Armaş dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi director, administrator al unei societăţi comerciale sau de a coordona societăţi comerciale timp de un an după executarea pedepsei principale. Sentinţa nu este definitivă, ea putând fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Aşa cum am spus, Iosif Armaş este asociat al SC Aeroportul Caransebeş SA. Deşi deţine doar 25 la sută din acţiuni, în luna noiembrie a anului trecut, el anunţa în presă, spre surprinderea, ba chiar consternarea cunoscătorilor, că are de gând să deruleze aici investiţii la scară uriaşă. Altfel spus, omul de afaceri declara că, în parteneriat cu firma EPS din Statele Unite, ar urma să înfiinţeze pe aeroport un centru de comandă pentru pregătirea piloţilor de avioane F-16 şi F-18 din Europa şi Asia, ceea ce ar fi adus la Caransebeş peste 6.500 de piloţi pe an, perioada de pregătire fiind cuprinsă între două şi trei săptămâni, afacerea fiind estimată la două-trei miliarde de dolari pe an.

Cum însă de atunci nu s-a întâmplat nimic în acest sens şi dată fiind condamnarea pe care a primit-o recent omul de afaceri al cărui nume a apărut în Top 300 al celor mai bogaţi români, am dorit să aflăm care este adevărul cu privire la ceea ce se întâmplă la Aeroport. Cel mai în măsură să ne lămurească a fost Axente Obrejan, preşedintele Consiliului de Administraţie al SC Aeroportul Caransebeş SA, care ne-a informat că societatea al cărei acţionar majoritar este şi-a respectat până acum înţelegerile din contractul încheiat în anul 2007, când a concesionat de la Consiliul Judeţean o suprafaţă de 126 de hectare, pe o durată de 30 de ani. Astfel, a spus Axente Obrejan, redevenţele sunt plătite la zi, iar în ceea ce priveşte investiţiile, la Aeroport s-a reabilitat sistemul de canalizare, s-au executat lucrări de defrişare, de amenajare a pistei, precum şi un gard împrejmuitor, pentru că, fiind un punct strategic, se doreşte aducerea sa la normele stabilite de Autoritatea Aeronautică Română.

Referitor la cei peste 6.500 de piloţi pe care Iosif Armaş anunţa că vrea să-i instruiască la Caransebeş şi poziţia acestuia în societate, Axente Obrejan ne-a declarat: „Iosif Armaş este asociat la firmă, nu deţine funcţii de conducere şi poate să aducă investitori. Şi noi urmărim să dezvoltăm Aeroportul şi suntem în discuţii nu cu unul, ci cu mai mulţi oameni de afaceri care şi-au anunţat intenţia să investească aici”.

Bogdan NAUM