Într-un bilanţ al activităţii Instituţiei Prefectului – judeţul Caraş-Severin pe anul trecut, dat recent publicităţii, se arată că, în privinţa organizării şi desfăşurării activităţii legate de regimul permiselor de conducere, al certificatelor de înmatriculare a autovehiculelor şi al plăcilor cu numere de înmatriculare, la nivelul anului 2014 au existat 10.637 de candidaţi examinaţi la proba teoretică şi 5.886 de examinaţi la proba practică. De asemenea, au fost preschimbate 7.422 de permise de conducere, 8.768 de autovehicule au fost înmatriculate, s-au efectuat 4.993 de radieri din circulaţie şi au fost emise 8.073 de autorizaţii provizorii. (B. Naum)