Joi, 26 martie, la Parohia Turnu Ruieni a avut loc reunirea celui de al V-lea Cerc pastoral misionar din Episcopia Caransebeşului. Pe lângă reprezentanţii clerului şi profesorii de religie de la Cercul pastoral-misionar Caransebeş, la eveniment a participat şi P.S. Episcop Lucian. Întâlnirea a debutat în biserica parohială „Sf. Cuvioasă Parascheva”, cu oficierea Sfintei Liturghii a Darurilor înainte sfinţite, moment urmat de conferinţa cu titlul „Parohia şi biserica parohială, centrul vieţii spirituale a comunităţii creştine ortodoxe, adunată în iubirea Preasfintei Treimi”. Cu acest prilej, au fost dezbătute problemele parohiale, precum şi dificultăţile cu care se confruntă profesorii de religie în şcoli.
„Aceste reuniuni nu fac altceva decât să ne determine să intensificăm şi mai mult viaţa pastoral-misionară din Eparhia noastră şi de aceea Îl rugăm pe bunul Dumnezeu ca toate discuţiile, concluziile şi hotărârile pe care le-am adus astăzi să poată fi implementate spre binele credincioşilor noştri şi spre folosul sufletesc al celor care slujim şi ne ostenim în ogorul Domnului”, a spus P.S. Lucian.
Scopul celor 19 Cercuri pastoral-misionare organizate la nivelul Episcopiei Caransebeşului este de a dinamiza misiunea preoţilor şi a profesorilor de religie şi a găsi noi metode de a-i apropia pe credincioşi de valorile autentice ale Bisericii.
Bogdan NAUM