Veşti bune pentru Caransebeş, de la „Buna Vestire” din Uzdin


Elevii recitatori de poezie în grai bănăţean de la Colegiul Naţional „C.D. Loga” şi cei de la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 4 din Caransebeş au obţinut performanţe deosebite la tradiţionalul Concurs Internaţional „Buna Vestire“. Evenimentul, derulat la Uzdin, în Banatul Sârbesc, a ajuns anul acesta la cea de-a XVI-a ediţie, fiind organizat de Societatea literar-artistică „Tibiscus“.

Urbea caransebeşeană a fost reprezentată la manifestarea literară de elevii Colegiului Naţional „C.D. Loga”, sub îndrumarea cadrelor didactice Ana Paica, Sorina Jurj şi Petronela Ciobotea, dar şi de copiii de la Grădiniţa PP 4, coordonaţi de prof. Maria Bârză. Succesul a fost unul răsunător, caransebeşenii obţinând premii la toate secţiunile.

Astfel, Ana Jurj a ocupat locul I, iar Elena Molea a câştigat premiul II, la secţiunea „Poezie în grai bănăţean – Ciclul inferior”. Adriana Jurchescu, elevă în clasa a V-a, a obţinut o menţiune la secţiunea „Poezie în grai bănăţean – indiferent de vârstă”, iar Iasmina Florina Birău a obţinut premiul I la secţiunea „Poezie în grai bănăţean – Ciclul superior”. Timotei Didraga Gavrilovici s-a clasat pe locul I la secţiunea „Poezie religioasă”, în timp ce Dan Laurenţiu Cardaş-Răduţa a obţinut premiul I la secţiunea „Poezie cultă – recitatori adulţi”. La Uzdin au mai fost prezenţi, de asemenea, elevii Blanca Urechiatu, Anamaria Brăilă şi Anamaria Păulescu.

Datorită acestor performanţe, la finalul concursului, organizatorii au acordat „Marele Premiu” Colegiului Naţional „C.D. Loga” din Caransebeş, recompensându-i totodată pe participanţi cu o icoană sfinţită pe Muntele Athos şi cu cărţi.

Mai trebuie adăugat şi faptul că deplasarea la Uzdin a fost posibilă datorită parteneriatului cu Organizaţia pentru Strategii şi Programe de Dezvoltare Caransebeş, reprezentată de prof. Mariana Ionescu, precum şi cu aportul sponsorilor, respectiv societăţile comerciale „Drumeţia” şi „Chirton Auto”.

Vasi POPESCU