Într-o discuţie purtată recent cu primarul comunei Băuţar, Romulus Barbescu, edilul şi-a exprimat speranţa că va reuşi să obţină banii necesari pentru realizarea sistemului de canalizare în centrul de comună şi în satele Bucova şi Cornişor. „Alimentarea cu apă am rezolvat-o, deoarece am avut norocul să fim cuprinşi în Masterplanul Consiliului Judeţean pentru apă şi canal, şi, chiar dacă nu cunoaştem data la care vor începe lucrările, avem certitudinea că ele se vor realiza. Prin acest proiect vom realiza alimentarea cu apă în centrul de comună Băuţar, precum şi în satele Bucova şi Cornişor. Până atunci, însă, voi încerca, împreună cu echipa de la Primărie, să găsim o posibilitate pentru obţinerea unei finanţări europene, prin noul Program Naţional pentru Dezvoltare 2014-2020, pentru a realiza şi sistemul de canalizare la Băuţar, Bucova şi Cornişor”, a declarat Romulus Barbescu.
În perspectivă, edilul a declarat că mai sunt programate şi două lucrări la Căminele culturale din Băuţarul de Sus şi Bucova. La cel din centrul de comună se vor executa lucrări la acoperiş, în timp ce instituţia din Bucova va beneficia de reparaţii curente. De asemenea, o echipă de muncitori a executat o serie de reparaţii la Baza sportivă din Băuţarul de Jos, care a avut de suferit în urma inundaţiilor din toamna anului trecut. (M. Doman)